);
The current boulevard 3 August 1919 presents the unitary northern pediment, being furnished with monumental buildings
The tenement houses
The tenement houses

The tenement houses on 3 August 1919 Boulevard

The current boulevard 3 August 1919 presents the unitary northern pediment, being furnished with monumental buildings between Academician Corneliu Micloși Square and Splaiul Nistrului. This pediment includes the palaces: Neptune, the palace of the widow Székely, Karl Kunz, Franz Anheuer, Ignatz Haymann and Miksa (Max) Steiner.

3 August 1919 Boulevard is the connecting artery between Fabric and the Cetate neighborhood, which is located on the former Esplanade, the 948-meter-wide (500-lane) plain around the fortress, on which it was forbidden to build. The eastern border of the Esplanade was located 100-150 meters west of the current Dacilor and Ștefan cel Mare streets.

In 1868, the Esplanade around the fortress was reduced from 948 meters to 569 meters (300 embarrassments), being built the first buildings on the current boulevard 3 August 1919, including the „Casa Arhiducelui”, purchased in 1873 by Archduke Johann Salvator of Habsburg-Tuscany.

In 1892, the military fortress character of the city was canceled and the demolition of the fortifications began (after 1899). In 1901-1903, the urban plan of the city was designed by Professor Szásztay László, who proposed the street connections between the historical Cetate and Fabric neighborhoods, through the arteries formed by 1989 Revolution Boulevard, and 3 August 1919 Boulevard to the current Academician Corneliu Micloși Square.

The current 3 August 1919 Boulevard presents the unitary northern pediment, being furnished with monumental buildings between Academician Corneliu Micloși Square and Splaiul Nistrului. This pediment includes the palaces: Neptun, Splaiul Nistrului no. 1 (the original owner was the architect Székely László, built according to his plans, building permit March 3, 1912, completed in 1914), the palace of the widow Székely, the architect's mother, (bd. 3 August 1919 no. 1, architect Székely László, permission of construction March 8, 1911, completion of works October 24, 1911), Karl Kunz Palace (bd. 3 August 1919 no. 2, building permit November 6, 1902, completion of works October 29, 1903), Franz Anheuer Palace (bd. 3 August 1919 no. 5, building permit June 18, 1900, completion of works April 4, 1901), Haymann Palace (bd. 3 August 1919 No. 7, building permit May 21, 1900, completion of works April 1, 1901), Miksa (Max) Steiner Palace (bd. 9 August 1919 No. 9, building permit June 4, 1901, completion of works April 17, 1902).

The built fronts of the buildings on 3 August 1919 Boulevard between Splaiul Nistrului and Academician Corneliu Micloși Square belong to the style of the 1900s (Secession), with two exceptions: the Illits Gyula and Steiner palaces. In the case of the last two, the strong bosses of the plinths and horizontal registers evoke the Italian renaissance, while at higher levels, decorative elements such as caryatids or the theme of ships from the pediment of Steiner Palace, for example, create a strong eclectic mix. Steiner Palace is similar to the building of the Hungarian River Administration in Budapest, built between 1910-1913 by architects Karman and Ullman.

Among the secession-style facades, the one of the Anheur palace stands out, both for the general floral ornamentation, but especially for the female characters with pounds that decorate its last register. Another secession façade, which is notable for the volume of the strong pilasters but also for the capitals in the shape of female masks, is that of the Karl Kunz Palace, built according to the plans of the architect Gabor Fodor.

Through its austere geometric volume and language devoid of decorative excesses, the house of the widow Szekely presents itself as a singular object in front of the former Liget Boulevard, anticipating by a few years the modernist searches of the famous Viennese architect Adolf Loos.

In front of the Neptun Palace is the Pietà monument by sculptor Peter Jecza (1939 – 2009), built in memory of the 1989 Revolution.

The sculptor Ștefan Călărășanu (1947-2013) lived in the Karl Kunz house, and in the attic of the building from no. 11 of the 3 August 1919 Boulevard, opened in 1926, the first free art school, the building being known as the House of Artists. Albert Varga, Julius Podlipny, Nándor Kóra-Korber, Ferdinand Gallas, Oskar Szuhanek and Albert Krausz taught at this free school. The sculptor Romul Ladea (1901-1970) had his workshop in this house during the interwar period.

Bibliography:

Mihai Opriș, Mihai Botescu, Arhitectura istorică din Timișoara, Editura Tempus, Timișoara, 2014

Video
The tenement houses

Acum voi vorbi despre bunicul Adolf Kohn şi despre meseria tatălui meu. Firma „Adolf Kohn şi Fiul”, firmă de lacuri, vopsele, chimicale, materiale de construcţie, de comerţ en-gros şi en-detail, le aparţinea amândurora, însă ei nu se prea înţelegeau. Bunicul era, în felul său, mai degrabă, primitiv, tata era modern, cultivat, progresist. Când se ajungea la divergenţe de opinie, lucru ce se întâmpla des, nu-şi mai vorbeau. Aceasta era pentru tatăl meu perioada cea mai calmă şi cea mai bună.

Pentru a da doar un exemplu, e suficient să amintesc că tata a început construcţia magazinului în 1929. O firmă cu numele „Adolf Kohn şi Fiul” nu putea să existe în timpul partidelor şi regimurilor radical de dreapta. Şi-n acest caz aş putea spune că tata a avut noroc, murind mai înainte, şi nu a mai apucat acele vremuri. Prin românizarea întreprinderilor evreieşti şi exproprierea caselor în 1940 din proprietatea evreilor s-a întărit nesiguranţa destinului nostru viitor. Prin înfiinţarea lagărelor de muncă, de data aceasta încă în ţară, li s-a luat evreilor posibilitatea de a efectua o muncă plătită şi era incert cât timp se va putea rezista. Punctul culminant al incertitudinii a sosit în 1942 când am fost deportat în Transnistria.

(…) În acest oraş, despre care am spus doar câteva lucruri, mama mea Elsa Kornis a trebuit să deprindă să trăiască, lucru ce i-a reuşit cu succes.

Când a sosit la Timişoara  de la Praga şi i-a auzit pe vecini vorbind ungureşte a presupus că aceştia se certau. Aşa îi suna această limbă. Mai târziu a învăţat-o, chiar dacă nu reuşea să pună accentul cum trebuie. Înţelegea foarte bine sensul, apoi a început să-i placă lirica lui Ady Endre şi chiar a tradus foarte bine unele poezii….Acestea au apărut la Timişoara în primul ei volum de versuri.

Ea se amuza că majoritatea femeilor în societate vorbeau despre îndemânarea lor la cumpăratul gâştelor. Se lăudau că gâsca lor are un ficat mare, spuneau greutatea ficatului, cât şi a unturii rezultate. În casele evreieşti se gătea mai ales cu untură de gâscă. Nu erau luate în seamă caloriile şi colesterolul.

Însă în Timişoara nu se vorbea doar despre mâncare şi gătit. Aici exista o viaţă culturală la un nivel remarcabil. Mama a luat curând contact cu Timişoara culturală. Printre prietenii de familie se numărau sculptorul Ferdinand Gallas, pictorul Berczi Kraus, Oskar Szuhanek, poetul şi scriitorul Endre Károly şi alţii. Şi cu Jenny Janura a legat o prietenie ce a durat până la adânci bătrâneţe.

La noi existau seri culturale în care aceşti intelectuali se întâlneau, dar şi alţii. Casa noastră era locul unor astfel de întâlniri. Primii ani de după primul război mondial au fost nişte ani liniştiţi, paşnici. Aveam o situaţie materială bună, au angajat o bucătăreasă şi o bonă pentru mine şi Ernö.

Mama ştia să gătească doar găluşte din Boemia şi practic nimic altceva. La prânz eram toţi împreună, masa era servită, dar noi copiii trebuia să spunem o scurtă rugăciune după ce ne spălasem pe mâini. Pentru tata era important să nu se vorbească la masă şi să se mănânce tot din farfurie.

Despre mama vreau să mai spun multe pentru că era un om ieşit din comun. E interesant de observat că anumite trăsături ale oamenilor îi însoţesc de-a lungul întregii vieţi.  Exemplu o dau pe mama, ea se acomoda în orice situaţie. Cel puţin aparent.

S-a despărţit cu greu de Praga. A pierdut atmosfera, prietenii, familia, dar în scurtă vreme s-a simţit acasă şi în Timişoara, într-un oraş total deosebit, într-o căsnicie aranjată. Faptul că cei trei copii ai ei, ca adulţi, au plecat în trei colţuri ale lumii şi că ea a rămas singură în România l-a suportat gândindu-se la binele lor.”

Géza Kornis, născut în 1916 la Timişoara – fragment din Memoria salvată, volumul II, coordonatori Smaranda Vultur și Adrian Onică, Editura Universității de Vest Timișoara, 2009.

Când am venit eu a fost aici cinematograful mic, cinematograful Capitol, unul în Iosefin şi nenorocirea aia, Apollo, care era plin de pureci… Au fost filmele bune, dar nu ai putut să stai pentru că piciorul a fost plin de pureci!

Băile Neptun, baia populară, au fost făcute tot de Szekely. Clădirea a fost odată de vânzare cu şase milioane, dar nimeni nu a avut curaj să o cumpere fiindcă clădirea a fost la primul etaj plină cu apă, igrasie… Deasupra au fost locuinţe, a fost o casă bună, dar nu s-a cumpărat.

Parcul de lângă Apollo este cel mai vechi parc, se numea Franz Iosef. Era şi cel mai frumos, acolo se plimbau copiii cu mamele,  pentru că acolo nu a fost chiar aşa de mult praf.

Elisabeta Dauerbach (Porumb), născută în 1913 la Bacsko  – fragment din interviul realizat de Mihaela Sitariu la Timișoara în 2003, Arhiva Grupului de istorie orală şi antropologie culturală, coordonat de Smaranda Vultur.

360
Panorama
English