Scroll Top
Înființarea Facultății de Medicină Umană, care a fost inclusă inițial în Universitatea de Vest din Timișoara, în anul 1945 a corespuns unei necesități crescânde de formare de cadre medicale.
Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara
Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara

Înființarea Facultății de Medicină Umană, care a fost inclusă inițial în Universitatea de Vest din Timișoara, în anul 1945 a corespuns unei necesități crescânde de formare de cadre medicale.

Înființarea Facultății de Medicină Umană, care a fost inclusă inițial în Universitatea de Vest din Timișoara, în anul 1945 a corespuns unei necesități crescânde de formare de cadre medicale. Astfel decretul-lege nr. 660, semnat de regele Mihai I, a consfințit înființarea Universității de Vest din Timișoara și implicit a Facultății de Medicină Umană. Inițial activitatea Facultății s-a desfășurat în clădirea Notre Dame (în prezent Casa Studenților). La începutul lunii octombrie 1945 s-a reușit obținerea clădirii Banatia, care deservise în perioada interbelică acest complex școlar cu predare în limba germană. În momentul preluării clădirea, care găzduise pentru puțin timp trupele sovietice, se afla într-o stare precară, astfel că reamenajarea ei a presupus un efort deosebit. 

Concomitent cu activitatea de predare s-a desfășurat și o bogată activitate științifică, care a adus școlii timișorene de medicină un prestigiu binemeritat la nivel național. În anul 1964 a fost înființată Facultatea de Stomatologie, iar în anul 1990 a fost adoptat numele de Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, aceasta incluzând și Facultatea de Farmacie, care a fost acreditată în anul 1995. 

După evenimentele din decembrie 1989 s-au deschis noi perspective pentru modernizarea învățământului și pentru perfecționarea cadrelor didactice, a căror competență este atestată de generațiile de medici, care au absolvit medicina în Timișoara și de reprezentarea acestora în diverse organisme medicale naționale și internaționale și prin obținerea a numeroase distincții și premii.                   

 

Bibliografie:

Ioan Romoșan (ed. coord.), Istoria Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș, Timișoara la 75 de ani (1945-2020), Editura Victor Babeș, Timișoara, 2020.

Video

Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara

360
Panorama
Română