Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Istoria Timișoarei, relatată prin spectacole de teatru și tehnologii de ultimă generație prin proiectul de cultură digitală Patrimoniul sub reflectoare

3 august 2022

O aventură într-un univers magic, o călătorie într-un labirint al timpului, o amprentă a trecutului peste viziunea viitorului, o radiografie prin cortexul patrimoniului timișorean, un afterimage al oamenilor de lângă noi, o “Poveste despre unul dintre cei mulți”.

Patrimoniul cultural al orașului Timișoara a fost descoperit de un public numeros, într-un spectacol de teatru, cu utilizarea tehnologiei digitale și elemente de realitate augmentată, care a adus în scenă povești din trecut ale căror ecouri se resimt în prezent, într-o călătorie atipică prin amintirile cartierului Iosefin de altădată.

Primul spectacol de teatru dintre cele trei evenimente care vor pune în evidență patrimoniul cultural din diferite cartiere ale orașului Timișoara, a avut loc marți, 2 august, în Piața Mocioni din cartierul Iosefin, în apropierea locuinței personajului feminin după care a fost inspirată povestea.

Evenimentul a fost realizat de Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de e-Learning și Centrul Multimedia și Muzeul Național al Banatului, împreună cu Teatrul studențesc Thespis și Asociația Diogene și face parte din seria de evenimente dedicate programului cultural Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, desfășurate în cadrul proiectului Patrimoniul sub reflectoare / Spotlight Heritage Timișoara, proiect co-finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte, Consiliul Județean Timiș.

Incursiune în lumea cartierului Iosefin de altădată

Evenimentul intitulat ”Cartierul Iosefin, sub reflector!” a adus la viață povestea unui personaj feminin care a trăit în cartier, printr-o întâlnire între trecut și prezent, și a fost inspirat din expoziția ”Patrimoniul sub reflectoare Timișoara. Cartierul Iosefin și Valeria dr Pintea”, organizată în 2019 de Muzeul Național al Banatului și Universitatea Politehnica Timișoara, care are la bază romanul Valeria dr. Pintea. Un roman familial (Editura Marineasa, Timișoara, 2013) al doamnei Liana Maria Gomboșiu, nepoata Valeriei. Aspectul inedit a fost oferit de utilizarea tehnologiei digitale și a elementelor de realitate augmentată, elemente realizate de studenții din echipa proiectului ”Spotlight Heritage Timișoara”, de la Universitatea Politehnica Timișoara.

În distribuția spectacolului Cartierul Iosefin, sub reflector!, adaptarea dramatică și regia au fost realizate de către Mădălina Ghițescu-Petre, actriță la Teatrul Merlin și regizor asociat la Teatrul Thespis, producția teatrală: Ionel Mărginean, șef lucrări Facultatea de Construcții, Universitatea Politehnica Timișoara, asistență regie și scenografie: Maria Dombrov, responsabil artistic în proiectele Asociației Culturale Diogene, actorii: Valeria: Eliza Cheșa, studentă facultatea de Arhitectură, Universitatea Politehnica Timișoara, tânărul: Cristian Petruș, student doctorand Facultatea de Construcții, Universitatea Politehnica Timișoara, muzica live: Alexandru Cătălin Timiș, absolvent Facultatea de Mecanică, Universitatea Politehnica Timișoara.

Conceptul și dezvoltarea tehnico-artistică au fost valorificate de către dr. Diana Andone, director Centrul de e-Learning, Universitatea Politehnica Timișoara și Marius Cornea, muzeograf, Muzeul Național al Banatului. 

Crearea de experiențe de realitate augmentată/virtuală și proiecție au fost realizate de către ing. Marius Tătaru, ing. Silviu Berzescu, studenți Master Tehnologii Multimedia, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale și Rafael Leucuța, Universitatea Politehnica Timișoara.

Implicare în comunitate și experiențe îmbunătățite de tehnologie în cartierul Iosefin

Interacțiunea în cadrul spectacolului s-a desfășurat cu implicarea activă a publicului. Spectatorii au luat parte la un joc realizat de echipa Spotlight Heritage Timișoara, unde au trebuit să recunoască elemente vizuale din trecutul Timișoarei. Aproape o sută de persoane și-au exprimat interesul pentru testarea cunoștințelor despre patrimoniul cultural al orașului, primind la final premii ce le vor aminti de proiectul Spotlight Heritage Timișoara.

Acest eveniment a reprezentat dorința echipei de implementare de a inova modul în care istoria și patrimoniul construit al unui oraș sunt prezentate publicului larg, într-o manieră atractivă, artistică, dinamică, astfel încât să faciliteze conștientizarea și educația culturală, în special a tinerelor generații.

Prin acest spectacol, Universitatea Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului și Teatrul studențesc Thespis, au promovat și valorificat patrimoniul cultural material al Timișoarei prin augmentarea artistică și digitală a poveștilor și clădirilor istorice din cartierul Iosefin, punând în valoare multiculturalitatea, diversitatea etniilor, a stilurilor arhitecturale și a parcursurilor istorice, oferind povești care merită a fi perpetuate și valorificate artistic.

Spectacolul de teatru înregistrat într-o experiență multimedia cu AR poate fi vizionat aici:

Detalii

Data:
3 august 2022
Eveniment Categorii:
, ,
Etichete Eveniment:
, , , ,

Organizatori

Teatrul studențesc Thespis
Spotlight Heritage Timisoara
Muzeul Național al Banatului
Universitatea Politehnica Timișoara

Loc de întâlnire

Piața Mocioni, cartier Iosefin
Piața Alexandru Mocioni
Timișoara, Timis 300199 România
+ Harta Google
Vezi site-ul web Loc de întâlnire