Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

XR Show Spotlight Heritage Timișoara în Experimentarium și Muzeul UPT

17 februarie 2023 @ 9:00 - 19 februarie 2023 @ 17:00

17 -19 februarie 2023, orele 09:00 -17:00

XR Show este parte a Programului Cultural Timișoara Capitală Europeană a Culturii și a Opening Timișoara 2023 și va cuprinde spectacole de tehnologii digitale (realitate augmentată / virtuală / mixtă, holograme, aplicații interactive) și de știință (demonstrații spectaculoase de fizică, experimente de chimie pentru cele 5 simțuri, prezentarea premierelor tehnice ale Timișoarei), organizate sub formă de tururi ghidate în spațiul Experimentarium TM și al Muzeului UPT. Aceasta promovează transformarea dependenței de tehnologie într-o dependență de cultură, patrimoniu și știință, prin sporirea interesului publicului larg pentru cartierele istorice ale Timișoarei, utilizând povestiri digitale și stimulând localnicii/turiștii să experimenteze și să co-creeze patrimoniul cultural al orașului.

Un eveniment destinat părinților și copiilor, show-ul va include și o instalație interactivă ce combină ilustrații și povești documentate, prezentate într-o structură multiplă de print integrat cu spații interactive prin ecrane tactile, aplicații mobile, aplicații de realitate virtuală (VR) și aplicații augmentate (AR).

Aplicația VR va permite participanților să viziteze, cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală, 4 cartiere emblemă ale Timișoarei – Iosefin, Elisabetin, Fabric și Cetate.  Pornind de la o perspectivă panoramică, spectaculoasă, a orașului, participanții se vor putea  “teleporta” pe străzi, în parcuri sau piețe publice, vizitând unul dintre cele câteva zeci de repere documentate în cadrul Spotlight Heritage Timișoara, prin imagini 360 de înaltă calitate realizate atât în exterior cât și în interiorul clădirilor. 

Profitând de interacțiunile oferite prin tehnologia VR, participanții vor avea ocazia să afle povestea locurilor și a persoanelor care au trăit acolo. Aplicația este bilingvă, fiind disponibilă și în română și în engleză.

În paralel, aplicația AR va da ocazia tuturor celor prezenți să testeze tehnologiile de realitate augmentată și mixtă. Cu ajutorul unor ochelari speciali, participanții vor putea interacționa atât cu obiectele fizice din jurul lor cât și cu hologramele unor obiecte virtuale, având posibilitatea să manipuleze în timp real obiecte de patrimoniu virtuale, obținute prin scanarea 3D a celor reale aflate în colecția Muzeului Național al Banatului.

Toți participanții vor primi un Pașaport Spotlight Heritage Timisoara prin care vor putea să acumuleze puncte de la toate evenimentele dedicate patrimoniului in 2023.

Participarea este liberă în locație Experimentarium și Muzeul UPT.

Spotlight Heritage Timișoara / Patrimoniul sub reflectoare este o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica Timișoara, realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, parte a Programului Cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Proiect cultural co-finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, Consiliul Județean Timiș.

Detalii

Începe:
17 februarie 2023 @ 9:00
Se termină:
19 februarie 2023 @ 17:00
Eveniment Categorii:
, ,
Etichete Eveniment:
, , , , , , , , , , , ,

Organizator

Spotlight Heritage Timisoara
Telefon
+40 256 40 33 00
Email
contact@spotlight-timisoara.eu
Vezi site-ul web Organizator

Loc de întâlnire

Muzeul Tehnic UPT și Experimentarium TM
Experimentarium TM
Timisoara, Timis 300750 România
+ Harta Google