Poveste de pe Bega

de Tudor Andrei Nadolu, clasa a VIII-a
Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Timișoara

Era o dimineață îmbietoare de primăvară. Soarele roșu ca o minge de foc își oglindea razele aurii și călduroase asupra clădirilor frumoase ale Timișoarei. Pe când toți cei care locuiau aici – atât oamenii, cât și animalele – se dezmeticeau, porumbelul pe nume Harvey, de un alb frumos cu doar câteva pene gri, reflecta asupra lucrurilor care se întâmplau în acel ceas al dimineții. Încet-încet, pe străzi au început să apară oameni, fiecare cu treaba lui: copiii mergeau la școală, iar adulții probabil la lucru. În centru, în fața restaurantului Segafredo, un scriitor înalt, ce avea în brațe o plasă de hârtie, era deja așezat la o masă scundă. Pe masă, o cafea și o felie de tort cu ciocolată. În jurul lui, mulți porumbei. Așteptau ca acesta să scoată din plasă, ca totdeauna, semințe și să-i hrănească.
Câteva momente mai târziu, Harvey, personajul nostru principal, își făcu apariția printre ceilalți porumbei, se apropie de bărbat și se urcă pe umărul lui. Acesta îi șopti pe un ton liniștit:
-Vreau să te înalți deasupra orașului și să-mi povestești tot ce observi… Să fii inspirația mea astăzi!
S-a mirat un pic Harvey, dar, zis și făcut. Se ridică imediat, de parcă voia să treacă deasupra norilor și să privească de sus orașul aglomerat și agitat cu tot ce însemna el. Nu a avut o zi ușoară – a trebuit să înfrunte și vântul dimineții dar și o ploaie aprigă la prânz, iar dupa-masa și-a făcut cu greu loc printre miile de pași ai trecătorilor grăbiți. Seara l-a prins pe malul râului Bega. Soarele apunea, iar în apa cristalină se reflectau zâmbetele oamenilor care treceau pe lângă el. Aplecat deasupra apei, Harvey a rămas pe gânduri fascinat de propria reflexie.
Pe nesimțite, noaptea s-a așezat deasupra Timișoarei. Luminile calde și mărunte făceau orașul un loc cu totul diferit, liniștit și pașnic. Scriitorul nostru se întorsese în urmă cu ceva timp în apartamentul lui, unde se schimbase și apoi se pusese la birou cu o coală albă de hârtie în față, așteptând ca ideile să i se aștearnă pe ea. La fereastra deschisă, a apărut Harvey, așa cum se înțeleseseră. S-a așezat pe pervaz, chiar deasupra biroului bărbatului. Acesta adusese o picătură de apă din Bega, pe care a așezat-o în mijlocul foii care aștepta cuvinte.
Dintr-o dată, un șir de idei s-au adunat bogate în mintea scriitorului, penița alunecând ușor pe hârtia albă. Când s-a oprit din scris bărbatul s-a uitat în jur, dar și-a dat seama cu uimire că porumbelul dispăruse. Nedumirit, și-a privit cu interes notițele…
”În vremuri îndepărtate, pe când aici era doar o mică cetate într-un un câmp întins, o fată îmbrăcată sărăcăcios și-a făcut apariția pe aceste meleaguri. Aceasta avea părul blond și niște ochi albaștri, stralucitori ca marea. Când a ajuns în cetate, a fost izgonită din cauza culorii buclelor ei, din cauza oamenilor supersițioși, care credeau că oamenii blonzi sunt vrăjitori. Din fericire, fata a reușit să-si găsească refugiu sub un salcâm și, peste măsură de tristă, a început să plângă. Zilnic, ea încerca să se integreze în acea comunitate, dar ei o alungau. Seara se întorcea la salcâmul ei unde vărsa șuvoaie de lacrimi direct pe pământ. Se spune că, mulți ani mai târziu, toate lacrimile ei au format un râu ce se vărsa în mare. Obosită de la cât de mult a plâns, într-o zi, fata a intrat în apă și dintr-o dată, a simțit cum se topește în propriile lacrimi și un sentiment care nu putea fi descris în cuvinte îi cuprinde sufletul. Astfel a apărut un râu, râul preaiubit al orașului nostru, Bega.”
Porumbelul, acum invizibil în întunericul serii, părea să-i fi adus bărbatului un mister mai mare decât cel cu care începuse ziua. Din acea seară, scriitorul a pornit în căutarea adevărului despre acea fată, pe un drum care îl transforma în istoric și detectiv.

Află mai multe despre Patrimoniul canalului Bega

Află mai multe despre “Ecourile Bega/ Bega Echoes” – O călătorie digitală prin și de-a lungul Canalului Bega

Patrimoniul canalului Bega

“Ecourile Bega/ Bega Echoes”