Cunoscută şi sub denumirea de „Dom”, biserica-catedrală din Piaţa Unirii a fost ridicată după izgonirea turcilor, la iniţiativa împăratului Carol al IV-lea de Habsburg.
Cunoscută şi sub denumirea de „Dom”, biserica-catedrală din Piaţa Unirii a fost ridicată după izgonirea turcilor, la iniţiativa împăratului Carol al IV-lea de Habsburg. Planurile pentru construirea acesteia au fost realizate, se pare, de arhitectul imperial Josef Emmanuel Fischer von Erlach, cel care s-a ocupat şi de construcţia palatului imperial, Hofburg, din Viena. Inginerii locali Johann Theodor Kostka, Carl Steinlein şi Caspar Dissl au avut un aport considerabil la realizarea acestui monument. Lucrările au fost demarate în anul 1736, însă după doi ani au fost întrerupte din cauza epidemiei de ciumă, care s-a abătut asupra oraşului. În anul 1754 biserica a fost parţial terminată, edificiul fiind binecuvântat de către episcopul Franz Anton Engel de Wagrain, cel care va celebra pentru prima dată aici şi Sfânta Liturghie, în noua Catedrală, la data de 8 septembrie 1754.
Domul este construit în stil baroc, având două turnuri, care nu au fost construite prea înalte pentru a nu fi o ţintă uşoară pe timp de război, aceasta fiind logica arhitecturală a acelor vremuri agitate. Icoana altarului principal „Sfântul Gheorghe” este realizată de către directorul Academiei de Arte Frumoase din Viena, Michael Angelo Unterberger, în anul 1754, iar icoanele altarelor laterale au fost lucrate de pictorul vienez Johann Nepomuk Schöpf în anul 1772. Orga a fost construită de timişoreanul Leopold Wegenstein, înlocuind însă un instrument mai vechi, din secolul al XVIII-lea, iar primul ceas din turn a fost opera ceasornicarului timişorean Josef Martin Kidt.
Consacrarea solemnă a Catedralei episcopilor de Cenad, a fost efectuată la 24 aprilie 1803, a doua zi după sărbătoarea Sfântului Gheorghe, patronul spiritual al Domului, de către episcopul Ladislaus Köszeghy de Remete. În anii 1926 şi 1986 Catedrala suportă două reparaţii capitale, iar în anii 2003-2005 şi 2011 Domul a fost renovat în exterior.
Bibliografie:
- Matei Barbu, Timișoara: biserici și temple, Editura ArtPress, Timișoara, 2012.
Catedrala romano-catolică „Sfântul Gheorghe”
„Strada de dinaintea otelului duce la alte asemenea străzi înguste, umbroase, cu clădiri înalte, una ca şi cealaltă, venind în mare parte de la sfârşitul veacului al XVIII- lea sau de la începutul celui următor. În dreapta, în stânga fug alte drumuri, care se opresc înaintea câte unei zidiri de stat din vremea austriacă, cu faţada verzie-şters, roşiatecă. E un mare oraş solemn, trist, făcut din poruncă, după norme administrative neschimbate. E cel mai artificial, cel mai habsburgic din câte am întâlnit până acum, dar în acelaşi timp cel mai cumpănit, mai „cuminte“, mai supus regulamentelor de clădire şi de întreţinere.
Peste câţiva paşi găsim la dreapta piaţa cea mare, care e şi foarte mare, dar încunjurată de clădiri mai puţin scumpe. Şi aici se mai vede unul din acele monumente, religioase şi oficiale, istorice pe care le-au lăsat în urma lor austriecii. Tot brâul de clădiri e stăpânit de turnurile a două biserici. Una din ele, în stilul ce se obişnuieşte în toate aceste părţi, stil vienez din anii şapte sute, e episcopia sârbilor: n-ai putea-o deosebi însă de biserica romano-catolică ce-i stă în faţă.” (Nicolae Iorga, Pagini alese din însemnările de călătorie prin Ardeal și Banat, Ediție îngrijită de Lucian Cursaru, vol. II, București, Editura Minerva, 1977, p. 119)
În poză se văd turnurile Domului romano-catolic din Piaţa Unirii. Poza a fost realizată în anii ’70. Soţul meu a pozat extrem de mult acest Dom, fiind clădirea lui preferată. El s-a născut în apropierea Domului, în Strada Matei Corvin, şi-a petrecut copilăria prin Piaţa Unirii şi a avut o mare dragoste pentru acest edificiu. Această clădire mai poartă denumirea de biserica-dom adică Domkirche. Până la sfârşitul secolului XIX s-a presupus că planul de construcţie a fost întocmit de arhitectul vienez Josef Emanuel Fischer von Erlach, care a trăit între anii 1693-1742. A fost fiul nu mai puţin renumitului, la acea vreme, Johann Bernhard Fischer von Erlach. Într-un document din secolul al XVIII-lea, „Wienerische Diarium”, se aminteşte însă de aşezarea pietrei de temelie a Domului din Timişoara şi, totodată se menţionează că planul de arhitectură şi construcţii a fost întocmit de H. Johan şi Jacob Schelblauer, consilier al oraşului Viena. Reşedinţa episcopului diocezei romano-catolice a fost iniţial la Cenad, dar după ce aceasta a fost devastată de turci, s-a mutat la Seghedin. În anul 1733, împăratul Carol al VI-lea a mutat sediul la Timişoara, episcop fiind la acea vreme Adalbert Baron de Falkenstein. În urma acestei mutări s-a hotărât construirea unei catedrale, a unui palat episcopal şi a unor case pentru canonici, ceea ce a dus la punerea pietrei de temelie a Domului la data de 6 august 1736. Lucrările au durat o lungă perioadă de timp. În 1773 construcţia a fost terminată sub conducerea inginerilor Carl Alexander Steinlein şi Johan Theodor Kostka. În ceea ce priveşte interiorul Domului aş dori să evidenţiez altarul principal. Sculptorul vienez Johan Joseph Rössler a creat două statui de mari dimensiuni, a Sfântului Carol Boromeus (în stânga) şi a Sfintei Theresia (în dreapta), precum şi perechea de heruvimi care domină ornamentaţia din partea centrală a altarului. Trebuie să menţionez că alegerea acestor doi sfinţi n-a fost întâmplătoare. Sfântul Boromeus a fost patronul împăratului Carol al VI-lea, sub care a început construcţia Domului, iar Sfânta Theresia de Avila a fost patroana împărătesei Maria Theresia, sub care s-a încheiat construcţia Domului.
Tabloul altarului principal al Domului îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe călare, în luptă cu balaurul. Din datele istorice privind dioceza am aflat că încă din secolul al XI-lea Sfântul Gheorghe este considerat patronul ocrotitor al acesteia. Datorită acestui fapt Gerhard von Sagredo, întemeietorul şi primul episcop al diocezei, între anii 1030 şi 1046, a fost botezat cu numele de Gheorghe. Sfântul Gheorghe a devenit simbol al luptelor victorioase asupra turcilor. Creatorul acestei opere de artă a fost renumitul pictor şi director al Academiei de Arte Frumoase din Viena, Michael Angelo Unterberger. Se presupune că patru din cele şase tablouri ale altarelor laterale sunt opera pictorului Johan Schöpf, născut la Praga în 1735. Schöpf şi-a făcut studiile la München, pictând în Germania. A fost membru al Academiei. Ca lucrări preţioase ale artei decorative vieneze pot fi amintite, printre altele, Lampadarul de argint din altarul principal, aşa numita „Lumină Veşnică” confecţionat de către giuvaergiul vienez Josef Moser. Din cele patru clopote ale Domului s-a păstrat numai cel mare, care a fost turnat în 1763 de către Joseph Steinstock la Buda, în Ungaria. Orologiul din turn este opera meşterului ceasornicar timişorean Martin Kidl din 1764. Prima orgă, în stil baroc, frumos ornamentată, a construit-o meşterul vienez Paul Hanke în 1757. Ea a fost înlocuită la sfârşitul secolului al XIX-lea cu actuala orgă, produs al atelierului meşterului timişorean Leopold Wegenstein. În cripta Domului sunt înmormântaţi episcopii, demnitarii şi multe personalităţi de vază ale oraşului.
Ultima restaurare a Domului, ca şi a celorlalte construcţii din jurul său, printre care şi casele canonicilor, a avut loc în anii 1981-’82, lucrările exterioare fiind conduse de arhitectul timişorean Franz Braun, iar cele interioare fiind făcute de fraţii Milthaler din Arad.
Else Schuster n. 1925 intervievată de Adrian Onică în 200 şi 2001 la Timişoara, Arhiva Grupului de istorie orală şi antropologie culturală , A Treia Europă, BCUT
Piaţa Unirii nr. 12 e biserica catolică, construită între 1736-1773 – 37 de ani a durat construcţia ei. A fost întreruptă din cauza ciumei. Sute de stâlpi de stejar s-au plantat. În formă de cruce este clădirea, cu o singură navă. Arhitectul este Fischer von Erlach. Îl găsiţi în literatură şi la inscripţia de la intrarea în biserică. În 1906 au făcut orgă cu motor electric, cu acustică deosebită. Se ţin concerte. Este un amestec de baroc şi rococo.
Zdravco Fenlacichi , n. 1928, intervievat de Simona Adam în 2001 la Timişoara. Arhiva Grupului de istorie orală şi antropologie culturală , A Treia Europă, BCUT
În această poză este Regimentul timişorean de infanterie 61, în Piaţa Domului, Domplatz, astăzi Piaţa Unirii, înainte de plecarea pe front, în anul 1914, la Timişoara. Comandantul acestui regiment a fost colonelul Weiss. Acest regiment a plecat direct pe front în Galiţia, azi Polonia, în august 1914, unde a participat la bătălia de la Rohatin, care s-a încheiat cu o catastrofă pentru regiment.
(Else Schuster intervievată de Adrian Onică)
Aceste poze reprezintă festivitatea din Piaţa Unirii, cu ocazia intrării trupelor armatei române în Timişoara, la 3 august 1919, după primul război mondial.
(Else von Schuster intervievată de Adrian Onică)
