- Acest eveniment a trecut.
International Digital Culture & Spotlight Heritage Festival in Oslo
1 septembrie 2023 @ 15:00 – 19:00
Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital din Norvegia a fost un triumf al inovației și colaborării transfrontaliere, aducând laolaltă pasionații de cultură și tehnologie din întreaga lume într-o călătorie digitală inedită în universul orașului Timișoara, Capitala Europeană a Culturii din 2023.
Spotlight Heritage Timișoara, în parteneriat cu Asociația Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii, Universitatea Politehnica Timișoara și Muzeul Național al Banatului, având ca partener norvegian Universitatea din Agder și bucurându-se de sprijinul Ambasadei României în Norvegia, a organizat Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital în Norvegia.
Timp de o perioadă de o săptămână realitatea s-a contopit cu virtualul, iar istoria orașului capitală a Banatului s-a dezvăluit unui public norvegoan divers. Evenimentul, care a avut loc în trei locații din Norvegia – Trondheim, Grimstad și Oslo – unde a strâns 1500 de participanți în total, inclusiv studenți voluntari de la Universitatea Agder. Fiecare locație a contribuit prin atmosfera sa unică cu un public divers, de la studenți, profesori, oameni de cultură, diplomați, alături de copii, adolescenți și turiști români, norvegieni și alte naționalități.
Festivalul a debutat pe 25 august în Trondheim, unde peste 150 de persoane au avut ocazia de a explora cultura și istoria orașului Timișoara printr-o experiență digitală captivantă. Festivalul a continuat cu o incursiune de trei zile la Grimstad, unde peste 900 de participanți au descoperit poveștile și patrimoniul cultural al Timișoarei prin intermediul tehnologiei de digitale și cu ajutorul realității virtuale și mixte. Ultima zi a festivalului, sprijinită de Ambasada României în Norvegia și găzduită de Institutul Francez din Oslo, a atras 450 de entuziaști ai culturii și tehnologiei din capitala Norvegiei.
Dragoș Cantea, pianist concertist și director artistic al Classics Festival, a subliniat: “A fost extraordinar faptul că experiența nu s-a bazat doar pe lucrurile arhi-cunoscute ale orașului, ci am putut să aflăm povești ale oamenilor care au influențat societatea și comunitatea din Timișoara trecutului.“
Un aspect remarcabil al Festivalului a fost oportunitatea unică oferită participanților de a vizita Timișoara fără a părăsi Norvegia. Aceștia au devenit “turiști virtuali” pentru o zi și au explorat orașul prin intermediul realității virtuale, vizitând clădiri de patrimoniu și obiective turistice importante, scanate 3D cu ajutorul partenerilor de la Cyberscanning. Aplicațiile digitale folosite în cadrul evenimentului au fost dezvoltate cu pasiune de studenți și profesori ai Universității Politehnica Timișoara.
Evenimentul a atras cuvinte de laudă din partea numeroșilor participanți, precum și din partea reprezentanților oficiali.
Cristian Bădescu, Ambasadorul României în Regatul Norvegiei, a spus: “E o experiență nouă, sunt senzații noi. Știm cu toții că ne îndreptăm spre o lume în care realul începe să fie însoțit din ce în ce mai mult și mai profund de digital […], pe de altă parte, această experiență a fost o întoarcere acasă.“
Silviu-Vasile Jipa, Ministru Consilier, prim colaborator al Ambasadei României în Regatul Norvegiei, a declarat: “A fost o experiență extraordinar de plăcută să revăd Timișoara într-un alt mod, virtual.“
Filippo Sanfilippo, Prof. Dr. la Departamentul de Științe Inginerești al Universității din Agder, a subliniat: “Acest Festival este un eveniment foarte special și suntem încântați să fim gazdele unor echipe multiculturale, din diferite țări – România, Polonia, Slovacia etc. – oaspeți care sunt chiar entuziasmați de acest Festival Digital. De asemenea, este o oportunitate unică de a învăța despre istoria unui oraș și să ne lăsăm cuprinși de o experiență imersivă briliantă care ne ajută să aflăm mai multe despre cultura și monumentele istorice ale Timișoarei, în special în 2023, în anul în care orașul este Capitală Europeană a Culturii.“
Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital din Norvegia a reprezentat un moment deosebit în care cultura și tehnologia s-au unit pentru a oferi participanților o experiență inedită și memorabilă. Spotlight Heritage Timișoara este recunoscătoare pentru cooperarea cu Universitatea din Agder și sprijinul primit din partea Ambasadei României în Norvegia. Sinde această dată, fondurile EEA și Norvegia,l au permis dezvoltarea relației bilaterale dintre România și Norvegia prin împărtășirea pe plan internațional a bogăției patrimoniului cultural al Timișoarei.
Vezi mai multe despre eveniment aici!
Componentele digitale ale proiectului sunt accesibile online la adresa https://spotlight-timisoara.eu/ și prin aplicațiile mobile care pot fi descărcate din magazinele Android și Apple sau căutând „Spotlight Heritage Timișoara”.
- Link aplicații pentru utilizatorii Android: https://is.gd/SjiIgv
- Link aplicații pentru utilizatorii iOS: https://is.gd/y6JxeV
Informații despre eveniment sunt disponibile și pe:
- Pagina web: https://spotlight-timisoara.eu/
- Facebook: https://www.facebook.com/SpotlightHeritageTimisoara/
- Twitter: @spotlight_TM21
- Instagram: @spotlight_tm
Patrimoniul sub reflectoare / Spotlight Heritage Timișoara este o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica Timișoara realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, parte a Programului Cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Proiect cultural co-finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, Consiliul Județean Timiș. În Norvegia, proiectul este prezentat cu sprijinul Universității Agder și al Ambasadei României la Oslo.
Evenimentul face parte din inițiativa digitală culturală Spotlight Heritage Timișoara, parte a Programului Cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii și este co-finanțat de fondurile EEA și Norway Grants.
Spotlight Heritage Timisoara
+40 256 40 33 00
contact@spotlight-timisoara.eu