- Acest eveniment a trecut.
Dorian BRANEA, directorul Institutului Cultural Român de la New York în vizită la expoziția „Patrimoniul sub reflectoare – Lumi Paralele”
1 septembrie 2023 Toată ziua
Poveștile noastre și ale orașului au trecut și peste Atlantic, iar expoziția „Patrimoniul sub reflectoare – Lumi Paralele” a ajuns să atragă oamenii și din New York!
Chiar și pentru unul sau doi vizitatori, expoziția noastră este deschisă și ghizii noștri sunt acolo pentru a spune mai departe istoria locurilor din Timișoara și a tuturor celor care au trăit aici înaintea noastră. Săptămâna aceasta am avut parte de vizita directorului Institutului Cultural Român de la New York, Dorian Branea, alături de soția sa Daciana Branea. Au descoperit istoria, cultura și patrimoniul orașului prin poveștile oamenilor, trecând peste granițele timpului în lumea digitală.
Print-o experiență imersivă, vizitatorii noștri s-au putut bucura de o vizită a Timișoarei și a clădirilor emblematice a acesteia prin doar câteva clik-uri, iar plimbarea pe canalul Bega a fost făcută chiar din mansarda muzeului, cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală!
Vă așteptăm și pe voi să ne vizitați și să descoperiți altfel Timișoara! Expoziția poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00-18:00 la mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia, parte a proiectului Spotlight Heritage Timișoara, din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.
Aplicația de mobil poate fi descarcată accesând link-urile de mai jos:
- Android: https://is.gd/SjiIgv
- iOS: https://is.gd/y6JxeV
Spotlight Heritage Timisoara
+40 256 40 33 00
contact@spotlight-timisoara.eu