Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

International Spotlight Heritage Student Contest 2021 finalist la Premiile MEDEA 2022

2 iunie 2022 @ 0:00 - 23:59

Cea de-a 14-a ceremonie de decernare a premiilor MEDEA a avut loc joi, 2 iunie, în Primăria din Leuven, în cadrul Conferinței Media & Learning 2022 organizată de KU Leuven și Asociația Media & Learning. 

Printre finaliștii din 2022 se află și echipa care a dezvoltat aplicația de realitate virtuală interactivă dezvoltată în cadrul International Spotlight Heritage Student Contest 2021, depusă de Universitatea Politehnica din Timișoara, România și reprezentată de Silviu Vert & Marius Tătaru în cadrul ceremoniei.

Inițiativa aparține Universității Politehnica Timișoara și a fost organizată în cadrul proiectului „Spotlight Heritage Timișoara 2021 – Fabric – Lumi dincolo de Destine”, finanțat în 2021 de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar partenerii concursului au fost Aalborg Universitet din Danemarca și Università di Modena e Reggio Emilia din Italia.

Studenții au lucrat în echipe internaționale, formate din câte un reprezentant al studenților de la fiecare universitate parteneră, și au creat împreună o povestire digitală în realitate virtuală cu resursele din cadrul proiectului Spotlight Heritage Timișoara, folosind artefactele, textul și poveștile multimedia existente și, totodată, integrând acestea într-o experiență de realitate virtuală. Cele două echipe care au dezvoltat aplicația au fost formate din studenții Christian Bodskov și Oliver Engermann – Aalborg Universitet, Danemarca, Ilie-Silviu Berzescu și Marius-Cosmin Tătaru – Universitatea Politehnica Timișoara, Doresita Marino și Luca Contardi  – Università di Modena e Reggio Emilia, Italia.

Vezi un video despre aplicație la următoarea adresă:https://player.vimeo.com/video/718697519?dnt=1&app_id=122963

Aplicațiile câștigătoare conțin un tur virtual al Bisericii romano-catolice „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Piața Bălcescu (cartierul istoric Elisabetin) și al Bisericii romano-catolice Millennium din Piața Traian (cartierul istoric Fabric), într-un spațiu virtual 3D, cu imagini 360, poze vechi și noi, elemente audio, precum și informații despre istoria și arhitectura clădirilor, a obiectelor de artă din interiorul acestora (picturile, vitraliile, orgile din interiorul bisericilor), dar și despre personajele din istorie care și-au pus amprenta în construcția, proiectarea și dezvoltarea clădirilor timișorene. Toate aceste elemente sunt integrate într-o aplicație de realitate virtuală interactivă și unică prin intermediul căruia utilizatorul poate explora bisericile  prin intermediul artefactelor de povestire digitală în realitatea virtuală.

Aplicațiile vor putea fi descărcate și utilizate pe ochelarii de realitate virtuală Oculus Quest 2, dar și pe platforma web și mobilă Cospaces Edu.

Resursele Spotlight Heritage Timișoara utilizate de studenți în dezvoltarea aplicațiilor sunt disponibile în limba română și engleză pe site-ul https://spotlight2022.7m.ro/ și în aplicațiile mobile pentru Android și iOS pe care le puteți găsi în magazinele de aplicații cu denumirea „Spotlight Timișoara”.

Felicitări tuturor finaliștilor și mulțumiri organizatorilor pentru oportunitatea de a face parte din finaliștii Premiilor MEDEA 2022!

Vezi articolul de pe pagina oficială despre eveniment: https://media-and-learning.eu/event/medea-awards-2022/

Detalii

Data:
2 iunie 2022
Timp:
0:00 - 23:59
Eveniment Categorii:
,
Etichete Eveniment:

Organizator

Spotlight Heritage Timisoara
Telefon
+40 256 40 33 00
Email
contact@spotlight-timisoara.eu
Vezi site-ul web Organizator