- Acest eveniment a trecut.
Proiectul Patrimoniul sub reflectoare/Spotlight Heritage Timișoara premiat la două categorii în finalele Romanian PR Award 2022
24 noiembrie 2022
Anul 2022 a marcat un an de creștere și diversificare la scară largă a proiectului de cultură digitală ”Patrimoniul sub reflectoare/Spotlight Heritage Timișoara”, care se încheie cu două premii importante, primite în cadrul Galei de premiere Romanian PR Award 2022, cea mai importantă competiție națională de recunoaștere a excelenței în domeniul promovării: Aurul în Excelență pentru secțiunea “Comunicarea în sectorul public” și distincția specială “ PR Innovator of the Year”.
Cea de-a 20-a ediție a competiției Romanian PR Award a adus pe scenă teme și proiecte inedite, campanii și proiecte de impact social abordate de mari trusturi de media, organizații și agenții prestigioase, alături de instituții publice și de cultură din România.
Succesul acestui proiect a provocat o mare bucurie, dat fiind că în acest an în competiție au fost înregistrate 408 aplicații în cele 33 categorii de concurs. Gala de premiere a avut loc la București, în data de 24 noiembrie 2022, bucurându-se de susținerea unui juriu internațional de top, care a reunit competențe în comunicare din 15 țări.
Premiul de excelență, Aurul – Golden Award a fost câștigat de Patrimoniul sub reflectoare/Spotlight Heritage Timișoara în categoria ”Comunicare în sectorul public”, în care au fost nominalizate alte cinci campanii și proiecte de impact social, realizate de asociații și instituții publice. Premiul special al serii, dintr-o selecție din cele 20 de premii de excelență, oferit pentru proiectul Patrimoniul sub Reflectoare/ Spotlight Heritage Timișoara, a fost distincția „PR Innovator of the Year”, acordată de Telekom Romania Mobile, în special, pentru inovație și transferabilitatea ideii pentru alte domenii sau orașe.
În discursul de acordare a premiului ”PR Innovator of the Year” s-a menționat că ”inovația nu este doar o serie de mijloace, parteneriate deosebite sau felul în care un proiect produce o schimbare într-un anumit domeniu”, ci reprezintă acele proiecte cu foarte mare impact în comunitate, care ar putea fi replicate de alte instituții din București, Cluj, Iași și pretutideni în România.
Dana Oancea, Președintele Forum for International Communications, organizatorul PR Awards de 20 de ani, în deschiderea Galei de premiere a reamintit cuvintele călăuzitoare în tradiție a premiilor Romanian PR Award: concentrare asupra țintei, încredere, răbdare și tenacitate.
Informații căștigători: https://praward.ro/romanian-pr-award-si-a-desemnat-castigatorii-celei-de-a-xx-a-editii/
Conf.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, și-a exprimat deosebita satisfacție de a fi prezent între cei mai buni în domeniul PR, grație premiilor câștigate de Politehnica în ultimii doi ani.
Domnul Claudiu Ilaș, directorul Muzeului Național al Banatului a mulțumit Consiliului Județean Timiș, co-finanțator al proiectului, echipei muzeului și doamnei Diana Andone.
Inițiatoarea acestui proiect, Dr. Diana Andone, directorul Centrului de e-Learning al Universității Politehnica Timișoara, a amintit contribuția tuturor persoanelor implicate în acest proiect, în prezența reprezentanților oficiali ai instituțiilor partenere: Florin Drăgan, Rectorul Universității Politehnica Timișoara și Claudiu Ilaș, directorul Muzeului Național al Banatului.
”De patru ani, Spotlight Heritage Timișoara spune poveștile celor neglijați de istorie, ale oamenilor obișnuiți, cu ajutorul elementelor de tehnologie digitală, realizate de studenții și profesorii din Universitatea Politehnica Timișoara și al exponatelor din patrimoniul Muzeului Național al Banatului, puse în scenă de către o echipă de muzeografi, formată din Marius Cornea, Zoran Marcov și Ciprian Glăvan. Mulțumesc studenților și profesorilor de la Centrul Multimedia și Centrul de e-Learning UPT, Primăriei Timișoara, dar, mai ales, celor trei doamne, care ne-au permis să folosim romanul doamnei Liana Maria Gomboșiu, jurnalul de familie scris de doamna profesor Pia Brînzeu, arhiva de interviuri a Grupului de Istorie Orală și Antropologie Culturală, înființat în 1998 și coordonat de profesor Smaranda Vultur și poeziile cunoscutului om de cultură, Robert Șerban. Mulțumirile noastre se îndreaptă către toți partenerii noștri, Clubul de dans Sportiv Magnum Team, Teatrul Studențesc Thespis, artizani ai celor șapte spectacole cu elemente de realitate augmentată și virtuală. Un număr impresionant de oameni ne-au urmărit în acești patru ani, din Dubai până la Novi Sad, Kaunas și desigur, Timișoara. Următoarea expoziție Spotlight Heritage Timișoara se va desfășura la Varșovia, la sfârșitul lunii noiembrie. Vă așteptăm să ne redescoperiți în Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2023! “
Patrimoniul sub reflectoare/Spotlight Heritage Timișoara este o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica din Timișoara, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, care suprapune patrimoniul fizic în format digital, prin utilizarea tehnologiilor de ultimă generație (web, mobil, AR, VR și XR). Proiectul este co-finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, Consiliul Județean Timiș și face parte din seria proiectelor dedicate programului cultural – Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023.
Proiectul a fost creat cu și pentru comunitate. Una dintre cele mai importante caracteristici ale proiectului este natura sa participativă: implicarea studenților și a profesorilor în crearea de artefacte digitale, participarea tinerilor sau a seniorilor, a sectoarelor culturale și academice, toate având o contribuție valoroasă la realizarea proiectului.
Proiectul a adăugat anual povești digitale despre cartierele Timișoarei și a explorat noi tehnologii, oferind cetățenilor oportunitatea de a dobândi abilități complexe în producția, accesul și distribuția de produse culturale. În acest fel, nenumărate capitole referitoare la moștenirea Timișoarei pot fi adăugate ca un ”puzzle”, proiectul devenind un reper al orașului de pe Bega.
Urmărește aici anunțul pentru distincția specială “ PR Innovator of the Year”:
Urmărește aici anunțul pentru Aurul în Excelență la secțiunea “Comunicarea în sectorul public”:
Despre Romanian PR Award
Proiectată ca o competiție modernă, apropiată de standardele și anvergura competițiilor occidentale, Romanian PR Award s-a dorit o arenă a performanței în comunicare, locul de întâlnire al celor care răspund provocării de a se confrunta cu rigorile profesiei. Aflată la cea de-a 20-a ediție, Romanian PR Award este cea mai importantă competiție națională de recunoaștere a excelenței în domeniul Relațiilor Publice. Un proiect ‚încăpățânat’ și de cursă lungă care a reușit să adune sub aceeași umbrelă parteneri prestigioși, nume marcante ale breslei, concurenți valoroși și zeci de tineri aspiranți la o carieră în PR. Importanța competiției a crescut odată cu dezvoltarea industriei locale de PR, iar relevanța ei se măsoară în multitudinea de concurenți aflați an de an la start, în performanțele finaliștilor și în profesionalismul celor care îi arbitrează.
Romanian PR Award este susținut de Telekom Romania Mobile, partener principal, de partenerii – Raiffeisen Bank, Ursus Breweries, Coca-Cola HBC, MedLife România, PENNY Romania, Banca Transilvania, KFC, Dacia și Samsung Electronics și de partenerii media – Revista CARIERE, PR Romania, IAA Romania, IQads, AdHugger, CSR-Romania și Zelist.
Despre organizator
Forum for International Communications este o organizație non-guvernamentală care cultivă în mediul comunicatorilor profesioniști standarde etice și de performanță ale profesiei de relații publice. Fundația organizează din 2003 Romanian PR Award, impus drept cel mai important eveniment de recunoaștere a excelenței în domeniul comunicării de afaceri din România. În aprilie 2009, fundația a lansat portalul PR Romania, una dintre cele mai relevante publicații online de PR din Europa, conform Communications Director. În martie 2006, Forum a inițiat programul CSR Romania cu scopul de a promova bunele practici în domeniul responsabilității sociale corporatiste, program afiliat la rețeaua europeană CSR Europe. Alături de parteneri din sectorul privat și public, Forum implementează din 2017 Carta Diversității din România.
Detalii despre competiție la https://praward.ro/