Piatra de temelie a bisericii greco-catolice, construită odată cu spitalul, a fost aşezată în anul 1737, ctitor fiind „Asociaţia Sfântului Ioan de Nepomuk pentru venerarea Sfintei Fecioare”.
Piatra de temelie a bisericii greco-catolice, construită odată cu spitalul, a fost aşezată în anul 1737, ctitor fiind „Asociaţia Sfântului Ioan de Nepomuk pentru venerarea Sfintei Fecioare”. După ce clădirea a fost terminată, asociaţia menţionată, reprezentată de contele Andreas Hamilton, a încredinţat-o călugărilor din Ordinul Mizericordienilor. Aceștia erau numiţi popular şi „popii negrii” și se ocupau cu îngrijirea bolnavilor, bătrânilor şi a celor suferinzi. Biserica, în stil baroc, cu un interior cu detalii rococo, ai cărei arhitecți au fost Johann Lechner şi Caspar Dissel, s-a bucurat în 1748 de o donaţie de 60.000 de florini din partea împărătesei Maria Theresia. Suma respectivă a fost donată pentru finalizarea lucrărilor la biserică şi pentru spital. A fost binecuvântată şi dată în folosul cultului în anul 1757 de către episcopul Franz Anton Engl de Wagrain.
În noaptea de 6 spre 7 iulie 1849, în timpul asediului Timişoarei de către trupele revoluţionare maghiare, biserica a fost lovită de un proiectil de artilerie, fiind distrusă în mare măsură. În 1851 biserica a fost reclădită tot în stil baroc. În incinta lăcaşului de cult se păstrează, parţial, cea mai veche orgă din Timişoara.
Lângă biserică se află Spitalul şi Mănăstirea Mizericordienilor, această clădire fiind de asemenea incendiată în noaptea de 6 spre 7 iulie 1849 și reclădită doi ani mai târziu. În cadrul spitalului a funcţionat prima farmacie din Timişoara. În prezent în clădirea fostului spital al Mizericordienilor funcţionează Spitalul de Oftalmologie.
În anul 1990 Episcopia Romano-Catolică a dat biserica în folosinţă credincioșilor greco-catolici din Timişoara.
Bibliografie:
Matei Barbu, Timișoara: biserici și temple, Editura ArtPress, Timișoara, 2012.
Mihai Opriș, Mihai Botescu – Arhitectura istorică din Timișoara, Editura Tempus, Timișoara, 2014
Biserica greco-catolică
„Cetatea, care fusese pe vremea lui Carol Robert foarte mica (aproximativ între Muzeul Banatului de azi din castelul Hunyazilor și Piața Libertății), fusese lărgită de Ioan Hunyadi într-o asemenea măsură, încât cuprindea și locuințele civililor răsărite sub vechile ziduri în cadrul aceluiași fenomen care se întâlnea pretutindeni unde erau burguri și de unde, atunci, o proaspătă clasă socială își lua și denumirea. Noile cartiere care iau ființă ânconjoară pe urmă cetatea ca niște sateliți atrași și respinși în același timp de planeta militaro-neguțătorească-industrială, care continua să strălucească în armurile lui Marte.” (Mircea Șerbănescu, Timișoara, Editura Tineretului, p. 73-74).
