Piața Alexandru Mocioni nr. 9
Biserica ortodoxă română cu hramul Nașterea Maicii Domnului a fost construită după planurile arhitectului prof. Victor Vlad de antreprenorul arh. Constantin Purcariu în stil neobizantin cu unele elemente ale stilului modern interbelic. Autorizația de construire a fost eliberată în anul 1931.
Biserica ortodoxă română cu hramul Nașterea Maicii Domnului a fost construită după planurile arhitectului prof. Victor Vlad de antreprenorul arh. Constantin Purcariu în stil neobizantin cu unele elemente ale stilului modern interbelic. Autorizația de construire a fost eliberată în anul 1931 și lucrările au fost terminate în 1936. Catul Bogdan și Ioachim Miloia au executat pictura bisericii. În perioada 1939 – 1946 biserica a avut funcția de Catedrală ortodoxă a Episcopiei Timișoarei, până la construirea actualei Catedrale ortodoxe din Piața Victoriei.
P-ta Al. Mocioni
Liana Maria Gomboșiu, Valeria dr. Pintea. Un roman familial, Editura Marineasa, Timișoara, 2013, p. 88-89
Valeria pregătea cu un adevărat fast şi cu mult entuziasm sărbătorile Crăciunului şi ale Paştelui, când erau invitaţi cât mai mulţi din familie împreună, desigur, cu Coriolan. Nu lipsea niciodată nimic, mesele erau îmbelşugate, mirosul cozonacilor umplea casa. De Crăciun, bradul era până în tavan şi sub el se aflau daruri pentru fiecare. De Paşte, ouăle erau mereu vopsite doar în roşu şi aşezate în aceeaşi tavă mare din argint, cu „iarbă” din fâşii de hârtie verde creponată, care se împrospăta tot la trei ani. Marea sărbătoare era însă de Anul Nou, când toată lumea dorea să-l felicite pe doctorul Vasile Pintea.
Casa era deschisă, Valeria îi primea pe toţi, era volubilă şi îndatoritoare şi se odihnea două zile întregi după eveniment! Mama îşi amintea de un An Nou din copilăria ei, când, înşelând vigilenţa lui Mári Neni, bucătăreasa, sau cu complicitatea ei, un pacient recunoscător dăduse drumul în casă unui purceluş de lapte, legat la gât cu o fundă roşie.
Moment cu adevărat emoţionant de Sfântul Vasile era şi prezentarea în pragul sufrageriei a corului orbilor, cu cântările lor sfâşietoare. Doctorul îşi părăsea musafirii spre a sta de vorbă cu acei năpăstuiţi, mai toţi pacienţi ai săi, îi omenea şi îi recompensa cu generozitate.
