);
A fost construită în 1869, când a luat fiinţă Societatea Morilor cu Aburi din Banat.
Moara Elisabeta Iosefin
M

Pe malurile Begăi, în Iosefin, s-au construit multe mori, dintre care una s-a păstrat parțial până în zilele noastre (probabil în curând va dispărea și ea), o clădire mare şi frumoasă pe splaiul N. Titulescu, aproape de fosta fabrică Electromotor. Pe vremuri era cea mai mare moară din oraş, numită la început „Elisabeta”, apoi „Bega”. A mai fost cunoscută și sub denumirea de Moara Mecanică Timișoreană.

A fost construită în 1869, când a luat fiinţă Societatea Morilor cu Aburi din Banat, dar clădirea construită iniţial era mai mică decât cea pe care o cunosc timișorenii. Din 1880 a devenit o filială a morilor „Elisabeta” din Budapesta, până în 1909, când a fost cumpărată de celebra familie de industriaşi timişoreni Prohaska, în a cărei proprietate s-a aflat până în 1926. Unii timișoreni încă îi spun ˶Moara Prohaska”. Ei au fost cei care au extins clădirea, au supraetajat-o şi au construit magazii cu două etaje.

La începutul secolului trecut, cei 25 de lucrători ai morii prelucrau zilnic 15 vagoane cu grâne. Construită chiar pe malul Begăi, moara avea debarcader propriu, căci transportul pe apă era ieftin, iar pe canalul Bega-Tisa-Dunăre marfa ajungea până în Europa Centrală. Tot în acei ani s-a construit un kilometru de cale ferată industrială, care lega moara de gara Iosefin pentru a putea transporta o cantitate cât mai mare de cereale prelucrate. Este un prim semn că transportul fluvial pe Canalul Bega trece pe plan secund. În perioada interbelică moara avea 300 de angajați și 45 de funcționari. Prelucra anual peste 6.000 de vagoane de cereale (600.000 de chintale de făină și alte produse), iar jumătate din producţie era exportată mai ales în Bosnia, Herţegovina, Germania, Olanda, Anglia, Franţa şi Elveţia, dar şi în Vechiul Regat şi SUA.

Astăzi, vechea moară a ajuns în proprietatea firmei Tender Imobiliare. Este o clădire părăsită, parțial demolată.

Mai multe detalii despre clădire se pot găsi accesând pagina web dedicată, din cadrul proiectului cultural Heritage of Timișoara. De asemenea, moara poate fi vizitată în cadrul turului Orașul și apa. Malurile canalui Bega, organizat de către Tur de Arhitectură.

Moara Elisabeta – Grâul pentru pâinea cea de toate zilele

Liana Maria Gomboșiu, Valeria dr. Pintea. Un roman familial, Editura Marineasa, Timișoara, 2013, p. 145-146

Bunica nu a abdicat niciodată, cu nimic, de la protocolul celor trei mese ale zilei. Cât timp era pe atunci pentru momentele cele mai simple ale vieţii… Faţa de masă, cu broderii sau dantele pe margini, mereu apretată, se schimba ori de câte ori se întâmpla să fie pătată, fiecare îşi avea şerveţelul din pânză, trecut printr-un inel de argint, farfurii curate erau aduse pentru fiecare fel de mâncare. De pe masă nu lipseau coşuleţul cu felii subţiri de pâine, sarea, piperul, scobitorile, suportul din mărgele colorate pentru platourile calde, carafa cu apă şi vaza cu flori…

O vreme, Buna a stat în capul mesei şi, înainte de a se atinge de mâncare, bătrâna murmura cu vocea ei blândă o mulţumire pentru „pâinea cea de toate zilele”, se închina şi prin ochii ei nespus de albaştri trecea o undă de umilă bucurie. Apoi i-a luat locul Mama Mi. Totul era atât de calm şi de frumos…

360
Panorama
Română
English Română