Parcul Regina Maria (fost Parcul Coronini) 

(…) Din 1919 însă, familia mea locuia în Timişoara la etajul al treilea al unei clădiri ce pe atunci se chema „Hungaria Bad”. În realitate avea o baie cu aburi publică.

Vizavi se întindea parcul „Regina Maria”, pe care în mod obişnuit îl numeam „parcul mic” pentru a-l deosebi de „parcul mare”, din spatele podului de pe Bega, din centru. O mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o în micul parc împreună cu Ernö, fratele meu mai mic. Jocurile noastre erau aceleaşi cu ale celorlalţi copii (căluţul, ascunsa, prinsa etc.). Azi copiii se joacă altfel: cu biciclete, role… Din parc, un mic pod pentru pietoni, peste un braţ al Begăi, ducea la şcoala primară de la „Şcoala Normală”. Era o şcoală pentru formarea învăţătorilor. Nu departe de şcoală se afla orfelinatul. Copiii care erau aduşi acolo mergeau la aceeaşi şcoală. Şi noi, băieţii, eram elevi la „Şcoala Normală”.

Géza Kornis, născut în 1916 la Timișoara – fragment din Memoria salvată, volumul II, coordonatori Smaranda Vultur și Adrian Onică, Editura Universității de Vest Timișoara, 2009.

Am amintiri de la trei-patru ani, când locuiam pe strada 3 August, numărul 1, în apropiere de Băile Neptun. Îmi aduc aminte că mergeam cu mama în parc sub nişte copaci mari şi era acolo o ladă mare cu nisip şi fericirea mea era să mă joc în nisip. Îmi aduc vag aminte şi de o locuinţă, ştiu că aveam un balcon şi de pe acel balcon priveam cum vine lăptarul cu o căruţă trasă de un căluţ, era foarte îngrijit îmbrăcat. Preda marfa la abonaţi… Eu ţipam de pe balcon către căluţ…

 Stela Simon, născută în 1938 la Timișoara – fragment din interviul realizat de  Mihaela Sitariu la Timişoara în anul 2004, Arhiva Grupului de istorie orală și antropologie culturală, coordonat de Smaranda Vultur.

Când am fost mică… eu de la vârsta de 14 ani am fost slugă, închipuie-ţi… Păi acolo eram ca un copil. Prima oară am fost doică la un copil, la Deutsch Zoltán. Acolo spălam vasele, mă jucam acasă cu copilul, mergeam în parc. Înainte aşa de frumos era parcul ăsta!

Care?

Aici unde este cinematograful Apollo, mai în faţă de Băile Neptun este parcul acela. Tot timpul acolo mergeam. Acolo era  muzică militară după-amiază.

Duminica?

În timpul săptămânii, spre seară. Înainte mergeau oamenii, nu numai eu cu copilul sau alte slugi cu copilul, ci şi alţii mergeau, se aşezau şi… Acolo era muzică militară. Ei cântau şi noi ascultam. Copiii se jucau şi noi, cu restul fetelor, stăteam de vorbă.

Anna Schneider, născută în 1917, Őtvös /Otveşti – fragment din interviul realizat de Antonia Komlosi în 2003 la Timişoara, Arhiva Grupului de istorie orală și antropologie culturală, coordonat de Smaranda Vultur.