Parcul Regina Maria este cel mai vechi parc al Timișoarei, numit inițial Parcul Coronini.
PARCUL REGINA MARIA
Parcul Regina Maria (fost Parcul Coronini)

Parcul Regina Maria (fost Parcul Coronini), Splaiul Nistrului nr. 2

Parcul Regina Maria este cel mai vechi parc al Timișoarei, numit inițial Parcul Coronini, în onoarea contelui Johann von Coronini-Cronberg, guvernator al Voivodinei Sârbești și al Banatului Timișan, care în jurul anului 1850 a dispus amenajarea parcului în stil englezesc.

Parcul Regina Maria este cel mai vechi  parc al Timișoarei, cu suprafața de 45.100 mp, aflat pe fosta Esplanadă, câmpia „non aedificandi”, pe care exista interdicția de a se construi  în afara zidurilor cetății.

A fost numit inițial Parcul Coronini, în onoarea contelui Johann von Coronini-Cronberg, guvernator al Voivodinei Sârbești și al Banatului Timișan, care în jurul anului 1850 a dispus plantarea unor arbori (stejari, tisă, pini), amenajând parcul în stil englezesc pentru plimbări pe alei și pavilioane de lemn pentru muzica de orchestră. A fost cunoscut sub numele de Stadtpark în limba germană și Városliget în limba maghiară, în timpul României Socialiste Parcul Tineretului, ulterior Parcul Poporului.

În 2011 au început lucrările de restaurare și consolidare, fiind amplasat în centrul parcului un portret bust al Reginei Maria realizat de sculptorul Aurel Gheorghe Ardeleanu în anul 2009, parcul fiind numit Parcul Regina Maria începând din anul 1919, în amintirea reginei cu un rol important în realizarea Marii Uniri din 1918.

Intrararea în parc este marcată de o poartă monumentală în stil Secession, ridicată în anul 1910. Elementele arhitecturale ale parcului (poarta monumentală, zidul de incintă) sunt rezolvate într-un limbaj plastic relativ unitar cu fronturile construite ale clădirilor din bulevardul 3 August 1919, care aparțin stilului anilor 1900, cu două excepții: palatele Haymann și Miksa (Max) Steiner, în stil eclectic istoricist.

În parc a fost ridicată clădirea cinematografului Apollo, ulterior purtând denumirea de Cinema Parc, astăzi sediul unei clinici private de oftalmologie. Fostul cinematograf Apollo a fost construit în 1909 de către arhitectul Josef Kremmer junior și reconstruit în 1955 de arhitectul Paul von Schuster.

Bibliografie:

Mihai Opriș, Mihai Botescu, Arhitectura istorică din Timișoara, Editura Tempus, Timișoara, 2014

Video
Parcul Regina Maria

Parcul Regina Maria (fost Parcul Coronini) 

(…) Din 1919 însă, familia mea locuia în Timişoara la etajul al treilea al unei clădiri ce pe atunci se chema „Hungaria Bad”. În realitate avea o baie cu aburi publică.

Vizavi se întindea parcul „Regina Maria”, pe care în mod obişnuit îl numeam „parcul mic” pentru a-l deosebi de „parcul mare”, din spatele podului de pe Bega, din centru. O mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o în micul parc împreună cu Ernö, fratele meu mai mic. Jocurile noastre erau aceleaşi cu ale celorlalţi copii (căluţul, ascunsa, prinsa etc.). Azi copiii se joacă altfel: cu biciclete, role… Din parc, un mic pod pentru pietoni, peste un braţ al Begăi, ducea la şcoala primară de la „Şcoala Normală”. Era o şcoală pentru formarea învăţătorilor. Nu departe de şcoală se afla orfelinatul. Copiii care erau aduşi acolo mergeau la aceeaşi şcoală. Şi noi, băieţii, eram elevi la „Şcoala Normală”.

Géza Kornis, născut în 1916 la Timișoara – fragment din Memoria salvată, volumul II, coordonatori Smaranda Vultur și Adrian Onică, Editura Universității de Vest Timișoara, 2009.

Am amintiri de la trei-patru ani, când locuiam pe strada 3 August, numărul 1, în apropiere de Băile Neptun. Îmi aduc aminte că mergeam cu mama în parc sub nişte copaci mari şi era acolo o ladă mare cu nisip şi fericirea mea era să mă joc în nisip. Îmi aduc vag aminte şi de o locuinţă, ştiu că aveam un balcon şi de pe acel balcon priveam cum vine lăptarul cu o căruţă trasă de un căluţ, era foarte îngrijit îmbrăcat. Preda marfa la abonaţi… Eu ţipam de pe balcon către căluţ…

 Stela Simon, născută în 1938 la Timișoara – fragment din interviul realizat de  Mihaela Sitariu la Timişoara în anul 2004, Arhiva Grupului de istorie orală și antropologie culturală, coordonat de Smaranda Vultur.

Când am fost mică… eu de la vârsta de 14 ani am fost slugă, închipuie-ţi… Păi acolo eram ca un copil. Prima oară am fost doică la un copil, la Deutsch Zoltán. Acolo spălam vasele, mă jucam acasă cu copilul, mergeam în parc. Înainte aşa de frumos era parcul ăsta!

Care?

Aici unde este cinematograful Apollo, mai în faţă de Băile Neptun este parcul acela. Tot timpul acolo mergeam. Acolo era  muzică militară după-amiază.

Duminica?

În timpul săptămânii, spre seară. Înainte mergeau oamenii, nu numai eu cu copilul sau alte slugi cu copilul, ci şi alţii mergeau, se aşezau şi… Acolo era muzică militară. Ei cântau şi noi ascultam. Copiii se jucau şi noi, cu restul fetelor, stăteam de vorbă.

Anna Schneider, născută în 1917, Őtvös /Otveşti – fragment din interviul realizat de Antonia Komlosi în 2003 la Timişoara, Arhiva Grupului de istorie orală și antropologie culturală, coordonat de Smaranda Vultur.

Casa cu iederă
O amintire legată de o clădire absolut magnifică din Timișoara este de acum 2 ani când
mă plimbam cu sora mea pe malul Begăi și am văzut o pisicuță care ne-a condus spre o casă pe
care nu am observat-o până atunci. Era târziu și destul de întuneric, dar am rămas fascinată de
frumusețea și energia pe care casa o transmitea casa și primul impuls a fost că vreau să intru în
interior să o explorez. Am înțeles că pisicuța era ”de-a casei”, de asta ne-a condus spre ea, ne-am
jucat puțin cu ea iar a doua zi am fost să văd casa pe lumină. Încă nu am reușit să o vizitez în
interior, am văzut doar niște imagini, dar e pe lista mea de dorințe de anul acesta

Sima Larisa, Studentă UPT, 2023

360
Panorama
Română