Bulevardul 16 decembrie 1989 nr. 25
Casa a aparținut lui Ormós Zsigmond, om de cultură și fondator al Societatății de Istorie și Arheologie din Banat, nucleul viitorului Muzeu al Banatului,
Ormós Zsigmond s-a născut în localitatea Pecica (comitatul Arad) la 20 februarie 1813, urmând aici studiile primare. După un an petrecut la gimnaziu în Arad, a urmat cursurile liceelor piariste din Timișoara și Szeged și apoi studiile juridice la Oradea.
A fost un susținător al revoluției maghiare de la 1848-49, fapt pentru care, după înfrângerea revoluției, a fost încarcerat mai multe luni. După eliberarea sa din închisoare s-a retras la mica sa moșie de la Buziaș. Fiind supuși și altor șicane din partea regimului neoabsolutism, care îl privea cu neîncredere, și-a închiriat locuința și în anul 1857 a plecat să viziteze Italia.
Fiind educat în spiritul culturii clasice greco-latine, a vizitat marile muzee din Austria, Italia, Germania și Franța, studiind istoria artelor și devenind, în acelaşi timp, un pasionat colecţionar de tablouri şi obiecte de artă. Cel mai mult aprecia lucrările renascentiste și pe cele din perioada clasicismului. După întoarcerea sa la Timișoara, în 1867, a fost ales prim vice comite și la scurt timp comite suprem al Timișului, deţinând această funcţie și cea de comite al orașului Timișoara până în 1889. Pe lângă multiplele îndatoriri de natură administrativă, a publicat mai multe studii de istorie, arheologie și istoria artei și a pus bazele galeriei de picturi oficiale din Casa Comitatului, actualul sediu al Muzeului de Artă din Timișoara. A fost un călător neobosit, publicând în mai multe volume impresiile sale de călătorie.
În data de 25 iulie 1872, la inițiativa lui Ormós Zsigmond a fost creată Societatea de Istorie și Arheologie din Banat, nucleul viitorului Muzeu al Banatului, din care făceau parte un grup de intelectuali pasionați de artă, arheologie şi istorie, organizați în jurul comitelui. Obiectele muzeului au provenit din donații, descoperiri arheologice, dar și din achiziții. Nucleul l-a format însă bogata sa colecție, lăsată moștenire prin testament muzeului. A fost numit președinte pe viață al acestuia, reușind să îi asigure primul său sediu. Dăruind comunităţii întreg tezaurul comorilor personale, Ormós și-a încununat, în chip strălucit, activitatea publică. Ultimii ani din viață, în care, atunci când sănătatea i-o permitea, a pus la punct colecțiile donate muzeului, i-a petrecut în casa din cartierul Elisabetin.
Clădirea aflată astăzi pe Bulevardul 16 decembrie 1989 la numărul 25 are o arhitectură aparte, dificil încadrabilă într-un singur curent arhitectural. Ea aparţine, ca filiaţie stilistică, sfârşitului de secol 19, cu un tip de volumetrie care anticipează Stilul 1900. Decoraţia faţadei utilizează elemente neo-gotice din registrul romantismului, probabil, de filiaţie germano-maghiară, pe care le regăsim la nivelul coronamentului faţadei principale. Ancadramentele ferestrelor cu profil semicircular de la parter sunt mai degrabă specifice eclectismului vienez, iar cele de la etajul superior combină dezinhibat detalii de stucatură vegetale, la baza ferestrelor, cu detalii neo-gotice la partea superioară a golului geamului.
Bibliografie:
- Florin Medeleț, Nicoleta Toma, Muzeul Banatului. File de cronică, 1872-1918, Ed. Mirton, Timișoara, 1997;
- István Berkeszi, A Délmagyarországi Történelmi és Régészeti Múzeum Temesvárott, în Muzeumi és Kónyvtári Értesitő, A Muzeumok és Kónyvtárak Orsz. Főfelügyelősé-gének és Országos Tanácsának Hivatalos Közlönye, 4. füzet, 1908;
- Miklósik Ilona, Kakucs Lajos, Ormós Zsigmond, a múzeumalapitó, Szórvány Alapitvány.
- https://adevarul.ro/locale/arad/ormos-zsigmond-savantul-aradean-fost-numit-membru-viata–parlamentului-ungariei-1_515c855b00f5182b857f8359/index.html, consultat la data de 09.03.2020;
- https://www.banatulazi.ro/puscaria-a-schimbat-soarta-unui-revolutionar-devenit-istoric-de-arta/, consultat la data de 09.03.2020;
- https://www.pressalert.ro/2016/07/timisoara-uitata-ormos-zsigmond/, consultat la data de 09.03.2020.
Pia Brînzeu, Jurnal de familie, manuscris
Stația 10 Casa lui Ormós Zsigmond din bd. 16 decembrie 1989
30 iulie 1942. Zi toridă de vară. Chiar și păsările evită căldura, ascunzându-se printre frunzele răcoroase de nuc. Deodată se aude soneria de la intrare, apăsată îndelung. Bunica Netti se miră: „Cine vine în plină caniculă și e așa de nerăbdător?” O trimite pe Rozsi să deschidă ușa și tânăra servitoare se trezește în hol cu un domn necunoscut, îmbrăcat modest și marcat de o neliniște evidentă. Broboane de sudoare îi acoperă fruntea, gulerul îi e strâmb, fața lividă, iar privirea îi seamănă cu cea a unui animal hăituit. „Küss die Hand, gnädige Frau, jó napot kívánok! E domnul doctor acasă?” „Pe cine să anunț, vă rog?” „Sunt Aron Grünn, ceasornicarul”, îi răspunde agitat noul venit.
Bunicul îl întâmpină prietenos: „Ce vă aduce pe la noi?” Îl cunoaște bine pe domnul Grünn, îi fusese pacient cu doi ani în urmă. Se internase cu dureri acute de stomac și bunicul a decis să-l opereze imediat. Se temea că durerile erau provocate de un neoplasm de colon, care nu suferea amânare. Stând mai mult timp internat, domnul Grünn a fost un interlocutor interesant: au putut să converseze despre primul război mondial, în care au fost înrolați amândoi, despre noaptea de cristal din Germania anului 1938, când au fost incediate mai multe sinagogi, magazine şi locuinţe ale evreilor, despre Cabala și Golem. Așa a aflat bunicul că, înainte de a se întrupa în corpuri de lut, sufletele oamenilor făceau parte din Adam Kadmon, omul primordial, o entitate cosmică al cărui trup era sistemul solar, iar organele erau reprezentate de planete; așa a aflat că Simon Magul a creat un omuleț din nimic, prin metamorfozarea aerului în apă, sânge și carne; așa a aflat, în fine, de Sefer Iețira, unde literele devin materie primă pentru facerea lumii, și de alte lucruri misterioase din Talmud și Midraș.
Prin cultura sa neașteptată, rezultatul lecturilor în cinci limbi, domnul Grünn l-a impresionat pe bunicul, iar bunicul, la rândul său, i s-a părut pacientului un interlocutor plăcut, lipsit de porniri antisemite, în ciuda germanității sale. De aceea a și venit la el acum:
‒ N-ați auzit de ce s-a întâmplat la Iași?
‒ Nu.
‒ Au omorât mii de evrei. Domnule doctor, vă rog să mă ascundeți, mi-e teamă că și la Timișoara se va repeta aceeași tragedie.
Bunicul cade pe gânduri. Dacă se află că un neamț ascunde un evreu? Nu va avea neplăceri? Dar oare i se poate întâmpla ceva dacă îl ajută pe domnul Grünn? Brusc se decide:
‒ Nu mai plecați, domnule Grünn, rămâneți la noi. Vă pregătim o cameră la subsol, unde veți sta comod. Încuiem poarta de la stradă și puteți ieși să vă plimbați în grădină, fără nici o grijă. În plus, în capătul din spate al pivniței, acolo unde ținem lemnele de foc, există o nișă unde ajungeți dacă vă cățărați peste bușteni. Nimeni nu vă găsește acolo. Iar dincolo de ușa cu geamurile de sticlă din spălătorie sunt niște trepte, care vă conduc sub terasă. Este o a doua ieșire în caz de nevoie.
Când bunica află de hotărârea luată, se sperie.
‒ Trebuie să o concediem pe Rozsi. Ea își va da imediat seama de ce îl ascundem pe domnul Grünn.
‒ Dar asta înseamnă că va trebui să ne gătești tu!
‒ Nu-i chiar o problemă și îmi va face plăcere. Șnițelele mele sunt atât de bune încât domnul Grünn nu le va uita prea curând. I le voi servi ca la Viena, cu dulceață de afine.
După două săptămâni, domnul Grünn, plictisit din lipsă de activitate și ducând dorul mecanismelor de ceasornic, a plecat pe furiș noaptea, hotărât să-și înfrunte destinul.
Peste ani, când bunicul nu va mai fi, iar bunica va rămâne cu mama și cu fratele meu fără nici un venit, când prietenilor le-au fost luate vilele și au fost scoși în stradă sau mutați în propriile subsoluri, casa noastră nu a fost expropriată. Bunica era convinsă că norocul ei se datora domnului Grünn, devenit între timp comunist. Ajuns la conducerea Primăriei, domnul Grünn și-a amintit de șnițelele bunicii și s-a gândit că n-ar fi deloc rău acum să încerce și el s-o ajute cumva.
