);
A avut un rol important în procesul de dezvoltare igienico-sanitară a cartierului Elisabetin
Sanatoriul Banatean
Sanatoriul Banatean

Str. Alexandru Odobescu nr. 3

Sanatoriul Bănățean a aparținut doctorului Ludwig Diel și a avut un rol important în procesul de dezvoltare igienico-sanitară a cartierului Elisabetin.

Doctorul Ludwig Diel a deschis la sfârșitul anilor ’20 ai secolului trecut, împreună cu doctorul Josephi și doctorul Miletics, Sanatoriul Bănățean pe actuala stradă Alexandru Odobescu. În anii ’40 sanatoriul a fost achiziționat de la cei trei medici de către Grupul Etnic German. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial clădirea a fost naționalizată. În prezent edificiul respectiv este transformat și încorporat maternității și spitalului de ginecologie.

Clădirea are regimul de înălțime demisol, parter și etaj, și se înscrie în stilul eclectic cu influențe neobaroce. Aceste influențe pot fi ușor observate la ancadramentele golurilor și la forma golurilor de ventilație a podului. Etajul I are o compoziție simetrică pe toate cele trei fațade principale, iar parterul cvasi- simetrică, datorită necesității transformării anumitor goluri de ferestre în goluri de intrare în clădire. Este o clădire puternic decorată.

 

Bibliografie:

Josef Geml, Vechea Timișoară în ultima jumătate de secol 1870-1920, Editura Cosmopolitan Art, Timișoara, 2016.

Video
Sanatoriul Banatean

Pia Brînzeu, Jurnal de familie, manuscris

Stația 9 Sanatoriul Bănățean (dr. L. Diel) / casa Rudolf Menczer, str. Al. Odobescu

 

25 iunie 1924. Bunica Netti e în baie. Se pregătește pentru o vizită la familia doctorului Arnold Josephi, prietenul bunicului, și nu își găsește rujul potrivit. Are o rochiță nouă, model charleston, cusută la doamna Wilma Traxel, una dintre croitoresele protipendadei. Ar fi o catastrofă ca nuanța rujului să fie diferită de cea a rochiei: o mătase de culoarea vișinei putrede nu acceptă o altă culoare de ruj. Dar o catastrofă și mai mare ar fi să întârzie. Nici o doamnă adevărată nu-și lasă gazdele să aștepte.

Și extravaganta doamnă Joli Josephi este agitată. Fierul cu care își ondulează părul blond e prea cald. Nu vrea să se ardă, dar nici să își întâmpine oaspeții cu părul nearanjat. Degeaba este frapantă în rochia de dantelă aurie dacă nu este și coafura impecabilă. Și-ar indispune soțul, întotdeauna mândru de înfățișările ei deosebite, și ar certa-o negreșit pentru că așa ceva chiar nu se cuvine.

Locuința doctorului Josephi, un sas căsătorit cu o unguroaică din nobilimea transilvană și venit de câțiva ani în Timișoara, este elegantă. De pe balcon se vede lumea de pe Corso, iar în living sunt covoare țesute după modelul celor din Biserica Neagră.

− N-o să credeți, îi spune doamna Josephi bunicii, dar am găsit două țesătoare îndemânatice, pe care le-am convins să vină să stea la noi. Sunt foarte pricepute și știu să reproducă desenele mele. Am fost atât de impresionată de covoarele persane din biserica brașoveană încât am hotărât să le mut la mine în locuință. Nu înainte însă de a petrece câteva ore desenându-le modelul.

− Ce idee bună!  o laudă bunica, gândindu-se  că ar fi bine să o imite și ea. Pe lângă baluri, concerte și recepții, pe lângă vișinata și murăturile pentru iarnă, ar mai avea ceva timp să se ocupe și de covoare.

− Cele două țesătoare nu sunt singurele noastre angajate: mai avem o bonă, o bucătăreasă, o femeie pentru curățenie și un șofer. În total sunt șase. Mă simt ca șefa unei mici întreprinderi.

− La noi mai lucrează și un grădinar, anunță bunica, fericită că poate supralicita. După cum se vede, și noi avem mica noastră întreprindere.

− Ce-ar fi, meine Damen, să ne gândim atunci la o întreprindere adevărată? Suntem doi medici cunoscuți în oraș și, dacă reușim să îl cooptăm și pe doctorul Miletics, am putea deschide un sanatoriu. Atunci voi, doamnelor, puteți să vă ocupați de covoarele albe din saloanele pacienților, de meniurile, curățenia și ordinea din spital.

Așa s-a născut unul din cele mai cunoscute spitale din Timișoara, înființat la începutul secolului trecut sub numele de „Sanatoriul Bănățean”. Deși mai există și astăzi pe strada Odobescu din Timișoara, spitalul și-a schimbat demult proprietarii, dar prietenia dintre cele două familii s-a menținut neștirbită de-a lungul deceniilor. Astăzi a ajuns deja la a cincea generație.

360
Panorama

Leave a comment

Română
Română English