Bastionul Theresia, cunoscut şi sub numele de „Bastionul Cetăţii”, constituie cea mai mare parte care s-a păstrat din fosta cetate bastionară a Timişoarei.
Bastionul Theresia, cunoscut şi sub numele de „Bastionul Cetăţii”, constituie cea mai mare parte care s-a păstrat din fosta cetate bastionară a Timişoarei. Spre deosebire de celelalte opt bastioane, acesta era închis din toate părţile, printre funcţiile sale numărându-se şi aceea de apărare a Porţii Transilvaniei. În anul 1734 acesta era complet terminat, fiind inclus în primul inel de fortificare şi primind numele de Bastionul Theresia, în cinstea reginei Maria Theresia.
În afara acestui fragment al Bastionului s-au păstrat încă trei fragmente mai mici în imediata apropiere a sensului giratoriu de la Clinicile Noi, în incinta Parcului Botanic şi lângă Piaţa 700.
Iniţial clădirea Bastionului Theresia a servit drept depozit de provizii atât pentru autorităţile provinciale, cât şi pentru cele militare. În secolul al XVIII-lea în încăperile boltite ale acestuia se găseau printre altele cuptoare, depozite de făină şi de sare. Ulterior a fost supraetajată şi cazematată. În a două jumătate a secolului al XVIII-lea a servit temporar drept reşedinţă a episcopului catolic de Cenad. De-a lungul timpului, această clădire a găzduit diverse oficii ale oraşului dar şi arhive ale statului, depozite, magazii, ateliere, internate şcolare, o tipografie sau o şcoală de scrimă.
În contextul demolării cetăţii la începutul secolului XX, această parte a fostei cetăţi urma să fie şi ea dărâmată, după ridicarea unei magazii de alimente înlocuitoare pentru armată pe actuala str. Gheorghe Lazăr. Însă datorită faptului că aici îşi aveau sediul diverse instituţii şi prezenţa Bastionului Theresia nu împiedica dezvoltarea oraşului sau circulaţia între Cetate şi Cartierul Fabric, acesta a fost păstrat.
Din 1971 până la începerea ultimei renovări, Bastionul Theresia a găzduit Secţia de Etnografie a Muzeului Banatului, care cuprindea cea mai bogată colecţie de artă populară bănăţeană din România. MECIPT-1, primul calculator electronic, creat în mediul universitar din România la Institutul Politehnic din Timişoara, şi-a găsit şi el locul în cadrul Muzeului Tehnic din clădirea Bastionului. O parte a Bibliotecii Judeţene Timiş şi Muzeul Viorii au funcţionat în aceeaşi locaţie. După ultima restaurare, finalizată în anul 2010, a devenit sediul temporar al Muzeului Banatului din Timişoara şi al altor instituţii culturale de importanţă zonală.
Bibliografie:
- Franz Binder, Alt-Temeswar, Verlag der Deutschen Buchhandlung, Timişoara, 1934.
- Dan N. Buruleanu, Florin Medeleţ, Timişoara. Povestea oraşelor sale, Editura Mirton, 2004.
- Mihai Opriş, Descoperiri recente, care au impus corectarea istoriei urbanistice a Timişoarei, Editura Brumar, 2007.
- *** – Temeschburg-Temeswar. Eine südosteuropäische Stadt im Zeitwandel, Herausgegeben von der Heimatortgemeinschaft Temeschburg-Temeswar, Karlsruhe, 1994.
Bastionul Maria Theresia
„Partea de până aici se chema odată cetatea, şi poartă astăzi numele de „oraşul interior“. El e o bucată din cele patru, despărţite prin păduricile parcului, care alcătuiesc Timişoara. Sus e oraşul Iosefin, dincoace e cartierul fabricilor, căruia românii i-au zis de la început, de când guvernul austriac a dăruit creaţiunii sale şi această binefacere industrială, care se preţuia foarte mult pe atunci: „Fabricul“; în sfârşit, de cealaltă parte se întinde „măieriştea“ de odinioară, care s-a prefăcut în oraş elisabetan.” (Nicolae Iorga, Pagini alese din însemnările de călătorie prin Ardeal și Banat, Ediție îngrijită de Lucian Cursaru, vol. II, București, Editura Minerva, 1977, p. 120)
… Deci, spun că se petrecea în mod firesc o modelare interioară, care ar defini, cumva, pentru fiecare în parte, un spirit al locului. Mă refer la aceste clădiri, cu specificul lor, ele influențând o anumită participare a fiecăruia la viaţa burgului, a cetăţii. Dar mă refer și la unele împrumuturi, de atitudine, de comportament, pe care românii de-aici şi le-au asumat, şi le-au asimilat de la populaţii de alte etnii : germani, maghiari, evrei, sârbi. De exemplu, a propos de spiritul Timişoarei, cred că zona aceasta, de patrimoniu istoric şi arhitectonic, a fostei cetăţi – încă se mai numește vechea Cetate – care vine dinspre Bastion, bineînţeles, cu Piaţa Unirii, pînă înspre Catedrală, prin centru istoric al Timişoarei, este, ca să zic aşa, un argument în sine, de impact imediat, pentru cineva venind din afară, un argument care vorbeşte, de la sine, despre spiritul locului. Care, acesta, poate fi pus în legătură cu un fel de a fi al oamenilor, din acest loc, de-atunci mai ales, dar şi a celor, de azi, cărora li s-a transmis, din generaţie în generaţie, ceva anume din spiritul locului …
Eugen Bunaru intervievat de Aurora Dumitrescu la Timişoara 2004
