- Acest eveniment a trecut.
Proiectul ”Spotlighting Timișoara’s Heritage through Dance/ Descoperă patrimoniul Timișoarei în pași de dans” a ajuns la final
10 noiembrie 2022
Proiectul ”Spotlighting Timișoara’s Heritage through Dance/ Descoperă patrimoniul Timișoarei în pași de dans” a ajuns la final
Timișoara este, prin excelență, un simbol al multiculturalității, un oraș generos în povești care merită scoase la lumină și valorificate artistic, pentru ca mai apoi să rămână întipărite în memoria colectivă. Poveștile orașului, atât de elegant istorisite în pași de dans, au ajuns la inima și în sufletul publicul timișorean de toate vârstele (peste 1500 de spectatori).
Spectacolele s-au născut din dorința de a inova felul în care patrimoniul cultural al orașului este prezentat publicului larg. Ideea a fost de a face acest lucru într-un mod mai atractiv, mai dinamic și mai artistic, astfel încât minunatele povești ale Timișoarei de odinioară să fie interesante și pentru generația tânără, mai puțin conștientă de ceea ce a moștenit și de ceea ce trebuie să admire și să păstreze.
Proiectul ”Spotlighting Timisoara’s Heritage through Dance”, finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte, reprezintă continuarea și îmbinarea proiectelor anterioare: “În pași de dans prin clădiri de patrimoniu”, al Asociației Club de Dans Sportiv Magnum și “Spotlight Heritage Timișoara”, al Universității Politehnica, în colaborare cu Muzeul Național al Banatului. Evenimentele din cadrul acestui proiect au fost organizate sub egida Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
”Pentru noi este o mare bucurie și onoare, că am reușit, prin aceste patru spectacole, să promovăm și să valorificăm patrimoniului cultural material al acestui oraș, prin augmentarea artistică și digitală a cartierelor istorice Iosefin, Fabric, Elisabetin, și Cetate”, afirmă reprezentanții Universității Politehnica Timișoara.
Vezi mai jos interviul cu inițiatoarea Spotlight Heritage Timișoara, dr.ing. Diana Andone, despre acest proiect:
Documentația istorică și arhitecturală realizată prin proiectul ”Spotlight Heritage Timișoara” s-a împletit fericit cu experiența coregrafică, cu tehnologiile digitale și cu realitatea augmentată.
”Pentru noi a fost o bucurie să ne continuăm proiectul început în 2021 și să îl particularizăm pentru patrimoniul arhitectural timișorean. Am reușit să revitalizăm povești ale orașului nostru prin spectacolele noastre de dans și să creăm astfel o emoție aparte, specifică artei coregrafice. Dansul și clădirile de patrimoniu se scot în evidență reciproc, și creează o experiență unică,atât pentru dansatori, cât și pentru spectatori. Ne-am ales spații reprezentative din oraș și le-am transformat în frumoase scene de spectacol” declară Diana Avram, de la Asociația Club de Dans Sportiv Magnum.
Vezi mai jos interviul cu Diana Avram, de la Asociația Club de Dans Sportiv Magnum, despre acest proiect:
Toate acestea au dus la crearea unor spectacole complexe, bazate pe scenarii care au plecat de la povești reale. Au fost aduse la viață, prin dans și tehnologie, poveștile a patru doamne, trăitoare în cele patru cartiere (Iosefin, Fabric, Elisabetin și Cetate) din orașul de pe Bega.
”Ce legătură există între un muzeograf-istoric de artă, memoria orașului, tehnologia digitală cu elemente de AR și lumea fascinantă a dansului? Aceste lumi paralele s-au întâlnit în cele patru spectacole de teatru-dans, inspirate din textele literare și interviurile care au stat la baza expozițiilor muzeale despre viața cotidiană și istoriile celor mulți din cartierele Timișoarei. Adaptând scenariile pentru aceste spectacole după un roman (Iosefin), un jurnal (Elisabetin), memoriile unui octogenar (Fabric) și un interviu (Cetate), am plecat în căutarea timpului pierdut, cu gândul la cele scrise de Michael Ignatieff: ,,Ceea ce putem ști despre trecut și ceea ce vrem de la el sunt două lucruri total diferite!” spune Marius Cornea, muzeograf la Muzeul Național al Banatului.
Vezi mai jos interviul cu Marius Cornea, muzeograf la Muzeul Național al Banatului, despre acest proiect:
Vezi mai jos interviul cu Denis Matei, dansator la Asociația Club de Dans Sportiv Magnum, prezent în fiecare spectacol din acest proiect:
Proiectul „Spotlighting Timisoaraʹs Heritage through Dance” duce mai departe demersurile a două proiecte precedente: unul marca Magnum Team, intitulat „În pași de dans prin clădiri de patrimoniu”, derulat în 2021, iar cel de-al doilea al Universității Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, intitulat „Spotlight Heritage Timișoara”.