);
În anul 1904-1905 între cartierele Fabric și Elisabetin a fost construit, pe o suprafață de șase iugăre cadastrale, un abator pentru vite și suine.
Abatorul
Abatorul

Abatorul, Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 24

În anul 1904-1905 între cartierele Fabric și Elisabetin a fost construit, pe o suprafață de șase iugăre cadastrale, un abator pentru vite și suine, care corespundea tuturor exigențelor moderne la vremea respectivă, atât din punct de vedere al dimensiunilor, cât și al utilării.

Necesitatea amenajării unui abator modern, menit să amelioreze condițiile sanitar-veterinare, se făcea tot mai mult simțită în Timișoara la sfârșitul secolului al XIX-lea. În acest context, în anul 1904-1905, între cartierele Fabric și Elisabetin a fost construit, pe o suprafață de șase iugăre cadastrale, un abator pentru vite și suine, care corespundea tuturor exigențelor moderne la vremea respectivă, atât din punct de vedere al dimensiunilor, cât și al utilării.

Această instituție era administrată de autoritățile orășenești, prin intermediul unui director-medic veterinar, care era ajutat de încă doi medici veterinari. Pe lângă aceștia mai erau angajate încă 14 persoane pe post de mașiniști, fochiști etc. Acestea deserveau și Fabrica de gheață, amenajată aici în anul 1910, odată cu transformarea stației de răcire. Centrala de lapte, care furniza locuitorilor orașului lapte sănătos, sterilizat, se afla în aceeași locație. Având în vedere că Abatorul era o instituție de sănătate publică, taxele de sacrificare au fost stabilite în așa fel încât să nu prejudicieze bugetul orașului.

Edificarea abatorului, care cuprindea unsprezece clădiri, a presupus o investiție de aproximativ 800.000 de coroane, sumă care cuprindea atât cheltuielile de construcție, cât și valoarea terenului și costurile de amenajare a drumului de acces.

Ansamblul abatorului a fost proiectat de arhitectul László Székely și construit de către un antreprenor local, Eugen Klein. În prezent este ansamblu monument istoric – cod LMI TM-II-m-A-06134. Din totalitatea clădirilor ce au alcătuit ansamblul se păstrează: corpul central (cu o volumetrie de inspirație medievală), cele două pavilioane de acces și fostele hale de sacrificare și o parte din împrejmuirea istorică. Acesta este unul dintre puținele ansambluri de patrimoniu industrial păstrate parțial pe teritoriul orașului Timișoara.        

Bibliografie:

Josef Geml, Vechea Timișoară în ultima jumătate de secol 1870-1920, Editura Cosmopolitan Art, Timișoara, 2016.

Video

Abatorul

Care erau cele mai importante fabrici din oraș? A fost Tehnometal, fostă Bozsák, căruia i-a aparținut înainte de naționalizare. Această întreprindere făcea trioare, selectoare pentru cereale, butoaie de metal de 200 de litri. Asta pe de o parte. Pe de altă parte avea secția de țesătorie și perforajul. Inițial Tehnometalul a fost pe strada Gloriei, în Fabric, în spatele Fabricii de bere, apoi s-a dezvoltat pe Calea Buziașului, unde s-a mutat. Pe Gloriei a rămas numai perforajul. A fost apoi UTT-ul, o fabrică foarte mare. Înainte de naționalizare se numea Romitex. Era o fabrică de textile. Important a fost și Abatorul, pe strada Eroilor, unde sunt statuile cu doi oameni, care țin taurii de coarne. Se făcea chiar și un banc și se spunea că numai cei doi care țineau taurul de coarne nu au furat de la abator. Aici au fost făcute multe modernizări. La început a fost un primitivism total, când am lucrat eu la ei. S-a schimbat total. Era o cruzime ce se făcea cu animalele acolo. S-au introdus niște reguli, boitașul, cel ce ducea animalele la sacrificare, nu avea voie să dea cu biciul sau ciomagul în ele, fie că erau bovine, ovine sau porcine.

Ioan Banu, născut în 1939 – fragment din interviul realizat de Adrian Onică la Timișoara în 2004, Basarabeni şi bucovineni în Banat. Povestiri de viaţă, ediția a II -a, Editura Brumar, Timişoara, 2011.

360
Panorama
Română