);
Cel mai cunoscut atelier de orgi din partea de est a Monarhiei Austro-Ungare
Atelierul de orgi al familiei Wegenstein
Atelierul de orgi al familiei Wegenstein

Bulevardul Mihai Viteazu nr. 30

Atelierul de orgi al familiei Wegenstein a fost cel mai cunoscut atelier de orgi din partea de est a Monarhiei Austro-Ungare.

Carl Leopold Wegenstein a ajuns în anul 1881 la Timișoara, găsind un loc de muncă în cadrul atelierului constructorului de orgi și armonii Josef Hromadka, cu a cărui fiică s-a căsătorit. Datorită faptului că în casa Hromadka spațiul s-a dovedit a fi insuficient, sediul atelierului lui Wegenstein a fost mutat în cartierul Elisabetin. Firma sa a fost cea mai modernă din regiune, el fiind de altfel ultimul mare constructor de orgi din Banat. În cadrul atelierului său a folosit, în premieră pentru această parte a Europei, mașinile cu aburi pentru confecționarea orgilor, acestea fiind ulterior înlocuite cu mașini electrice. Orgile sale împodobesc numeroase biserici din Banat, dar și din alte părți ale României sau ale fostei monarhii dunărene. Într-un caiet din anul 1913, care cuprindea toate instrumentele construite de Leopold Wegenstein, erau menționate 122 de orgi, dar numărul acestora a depășit cifra de 200, printre acestea numărându-se și orga Domului catolic din Timișoara. În cadrul firmei lui Leopold Wegenstein au activat și fii săi Richard, Iosif și Victor, care au continuat activitatea tatălui lor după decesul acestuia.

În anul 1948 firma a fost naționalizată, pe locul fostului atelier de orgi Wegenstein aflându-se în prezent clădirea ISIM-ului (Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale).

Clădirea Institutului de Sudură şi Încercări de Materiale este construită în anii 1972-1973. Este o clădire în stil modern, care accentuează intersecţia între străzile Mihai Viteazul şi Virgil Oniţiu prin intermediul unui corp cilindric, care devine dominanta verticală a întregii zone.

 

Bibliografie

1. Franz Metz, Te deum laudamus. Contribuții la istoria muzicii bisericești din Banat, Editura ADZ, București, 1995.
2. Anton Peter Petri, Biographisches Lexikon des Banater Deutschtums, Th. Breit Druck+Verlag Gmbh, Marquartstein, 1992.
3. Mihai Opriş, Mică monografie urbanistică, Ed. Tehnică Bucureşti, 1987

Video
Atelierul de orgi al familiei Wegenstein

Pia Brînzeu, Jurnal de familie, manuscris

Stația 13 Atelierul de orgi al familiei Wegenstein/ clădirea ISIM din bd. Mihai Viteazu

 

 

12 mai 1842 Tatăl străbunicului meu, Johann Ludwig Diel, are în față o ediție germană a pieselor lui Shakespeare. O semnează și adaugă anul, 1842, hotărât să o ia cu el. Va pleca în lume și vrea ca nepoții nepoților săi să o citească și ei. Oriunde se vor naște.

La patruzeci de ani a hotărât să-și ia lumea în cap, nemulțumit de viața lui de la Wetzlar an der Lahn, lângă Frankfurt. Deși mama lui, de aproape optzeci de ani, se opune plecării cu toate puterile ei, o va convinge cât se poate de repede, căci vaporul pleacă de la Ulm pe Dunăre în jos și el trebuie să ajungă acolo până într-o lună.

„Cum va fi viața noastră acolo?” întreabă bătrâna. Ce îi așteaptă, cum se va descurca, unde vor sta? Nu are idee. Totul e să nu-și facă griji, să pornească hotărât și să-și înfrunte destinul.  Are o meserie bună: vopsitor de pânzeturi. În special culoarea albastru-indigo, pentru șorțurile șvăboaicelor, îi va aduce bani mulți. Va găsi un loc unde e singur și nu are concurență. A auzit că pământurile din Banat sunt foarte fertile. Se va așeza la Jimbolia și va crește planta din care se extrage vopseaua. Procesul tehnologic nu este foarte complicat, deși presupune o serie de transformări, începând cu fierberea frunzelor și terminând cu momentul când vopseaua devine albastră în contact cu aerul.

A auzit că în Banat cerul cuprinde toată câmpia, întinsă neted sub el, ca un covor. Noaptea, bolta se rotunjește ca un  arc imaterial de culoare albastră, invitându-te să dormi afară. Dar și Dunărea pe care va călători sau apa izvoarelor sau orele și distanțele, toate sunt albastre, iar dacă nu este atent, de prea mult vopsit, se va colora și el în albastru. Nu e grav, a auzit de la alții mai citiți ca el că oamenii își iau culoarea, ca și pomii, din solul nativ al nașterii lor și, dacă sunt mutați altundeva, o pierd pentru ca în schimb să li se lărgească în inimă un loc mare și pustiu. Ei bine, el va deveni albastru precum culoarea vopselei, pentru că nu știe nimic despre noul loc și culoarea acestuia. Nici nu are de unde să afle, dar e sigur că orizontul rămâne tot albastru. Iar când va privi în zare,  va simți și acolo cum îi cresc în piept puteri neobișnuite, de parcă ar intra într-un tărâm al înțelepciunii, al intuiției și al curajului. Nu are de ce să se teamă.

Și, desigur, va lua cu el cartea preferată. Mai ales prima piesă din volum, Furtuna, îi dă întotdeauna de gândit. Se simte ca eroul mag, ajuns pe o insulă necunoscută, departe de casă. Îi place să-l imite: trasează un cerc în jurul lui, așa cum fac întotdeauna magicienii pentru a se apăra de spiritele rele. Apoi se așează în liniște și ascultă vocile zgomotoase din capul său. Îl bântuie mai ales vocile morților: cea a bunicului său, Dietrich Diel, care îi spune să își întoarcă întotdeauna ochii spre interior, pentru că acolo se află răspunsul la toate întrebările ce-l frământă. Cea a tatălui său, Johann Simon Diel, dispărut cu mulți ani în urmă, în 1805, la vârsta lui de acum, îl îndeamnă, dimpotrivă, să privească în jur și să citească natura. Era prea mic când tatăl s-a sfârșit, nu și-l mai amintește, dar știe că pleca adeseori în zori și cutreiera pădurile în căutare de ierburi medicinale.

Lui îi plac însă piesele de teatru. Iar dacă Prospero se hotărăște să își arunce în mare singura lui  carte, cea cu ritualuri vrăjitorești, devenite nefolositoare pentru că s-a lepădat de magie, el, Johann, nu se va despărți de volumul lui fermecat. Îl va răsfoi ori de câte ori se va simți singur și îl va lăsa cu limbă de moarte celui mai drag dintre copiii săi nenăscuți încă. Iar acesta trebuie să o dea și el mai departe nepoților după ce i-a învățat să asculte glasurile pline de minunăţii și surprize din paginile vechii traduceri alemane.

360
Panorama

Leave a comment

Română
Română English