);
Noua biserică ortodoxă românească a fost construită în anul 1912
Biserica ortodoxă română
Biserica ortodoxă română

Biserica ortodoxă română

Noua biserică ortodoxă românească a fost construită în anul 1912, conform planurilor arhitectului șef al orașului László Székely.

 Vechea biserică ortodoxă română, aflată în piața Sarmizegetusa, s-a dovedit neîncăpătoare în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. În acest context au existat planuri de extindere a acesteia. Acest proiect nu s-a mai realizat deoarece, în contextul regularizării Begăi, s-a încheiat o înțelegere între protopopul Traian Putici și autoritățile orășenești. Conform acesteia, având în vedere faptul că vechea biserică constituia un obstacol în calea regularizării, aceasta urma să fie preluată de autoritățile locale și demolată. În locul acesteia urma să fie edificată o biserică nouă, de dimensiuni mai mari, pe strada Andrei Șaguna. Noua biserică ortodoxă românească a fost construită în anul 1912, conform planurilor arhitectului șef al orașului László Székely și a presupus o investiție de 72.000 de coroane, care proveneau din fondurile bugetului local al orașului Timișoara.

Bibliografie:

Josef Geml, Vechea Timișoară în ultima jumătate de secol 1870-1920, Editura Cosmopolitan Art, Timișoara, 2016.

Video

Biserica ortodoxă română

În Timişoara ne-am mutat în ’25. Era o parohie vacantă, în Fabric. Acolo era atunci catedrala Timişorii, era singura când ne-am mutat noi, atunci se clădea catedrala din Mehala. În Cetate nu exista, în Iosefin s-a făcut ulterior, deci, după Mehala a venit Iosefinul, iar Catedrala din centru e o operă care a precedat războiul.

Biserica din Fabric îndeplinea aşadar, funcţia de catedrală. Şi v-aţi instalat tot acolo, în Fabric? S-a făcut o casă parohială…. Prima locuinţă a fost însă în Elisabetin, pe strada Ion Vasii. Tata, Meletie Șora, încă de la Izvin fiind, punând ban lângă ban, a reuşit să cumpere o casă în Timişoara, în vederea unei viitoare aşezări în Timişoara. Deci, am stat acolo. Pe urmă, cum îi era greu, ales fiind la parohia din Fabric, a cumpărat o casă în strada Mătăsarilor, în Vlaşca Mala: când treceţi podul de lângă uzina hidroelectrică de la minibarajul acela, intraţi pe calea Lugojului, Dorobanţilor, … Paralelă cu ea e strada Mătăsarilor, care debuşează în cimitirul din Fabric, unde e înmormântat tata. De la Piatra Traian la fostul Turkische Kaiser, pe urmă merge tramvaiul şi trece un pod. Pe malul drept al Begăi, faci puţin dreapta şi prima stradă paralelă e Mătăsarilor. Acuma e stradă numai cu ţigani, dar atunci era o stradă numai cu notabilităţi, o stradă de mică burghezie. Era o casă construită, ne-am mutat acolo, iar pe urmă s-a construit casa parohială a bisericii, în stânga bisericii, o casă cu etaj pentru cei doi parohi, cu intrări pe o parte şi pe alta.

(…) Pe urmă, de acolo ne-am mutat… Tata a vândut casa aia şi a cumpărat una pe Samuil Vulcan, înainte de a ajunge la pod, ultima stradă care merge paralel cu Bega. Vă mai aduceţi aminte la cartierul din stânga, când traversaţi podul de-acolo să îi fi spus Mica Veneţie? Da. Când mergeai spre Piaţa de Fân sau Badea Cârţan, acolo erau tăbăcarii pe malul drept al Begăi, nu puteai să treci fără să te ţii de nas, să treci prin cartierul ăla, acolo erau tăbăcari de piei mari de vită. Era un cartier de tăbăcari, foarte închegat ca profesie şi ca organizare, nu ştiu ce confrerii erau…Şi etnic?) Etnic, cartierul evreiesc dintre Piaţa Traian, malul stâng al Begăi şi strada asta, calea Dorobanţilor. Care trecea prin Prinţul Turcesc, pe pod? Cam în faţa bisericii româneşti. În spate erau români, dar în faţă era un gheto evreiesc. Între Piaţa Traian, Piaţa de Fân, Bega, acolo era un cartier evreiesc… care era încă viu… Era viu, cu tradiţii… Magazine, comerţ… Da. În foarte bună vecinătate, într-o cordialitate perfectă. Se cumpărau de la ei produse? Sigur. În orice caz, lucrurile circulau de la o zonă etnică la alta, eu îmi aduc aminte, era un deliciu pentru noi Pasca Evreiască, deci, la Paştele evreiesc ne luam cafeaua cu lapte dimineaţa cu pască. Asta era un ritual. Era rabinul care îi trimitea tatei. Cine era rabin atunci? Nu ştiu, dar tata era în foarte bune relaţii şi cu clerul catolic şi cu uniţii.(….)

(…) Toţi indivizii cu apetit cultural se alimentau din ce venea, din import, ca să spunem aşa, nu din valori proprii, cu toate că exista o viaţă de cenaclu, tatăl meu însuşi făcea parte dintr-un cenaclu, în care erau toţi intelectualii timişoreni se adunau o dată pe săptămână, se mai citeau producţiile… Şi unde se întâlneau? La câte unul dintre ei. Era un inginer foarte bine plasat, nu-i mai ştiu numele, dar nu se poate să nu se ştie, cine cunoaşte istorie bănăţeană… Mardan, avea un apartament mare, avea mijloace… de a găsi acolo un chec, de a servi o băutură, o ceaşcă de cafea… Mi se pare că în Iosefin avea casa. Şi cam ce societate era? Preoţi… Avocaţi, medici, deci profesiuni liberale… Şi toţi scriau?… Unii erau doar amatori…  Erau şi întâlniri de discuţii, nu numai de lectură… Şi politice?… Cred că erau din afară de politic, adică se întâlneau… era un teren pe care puteau să se confrunte fără adversităţi. Şi etnic? Erau mai mult români? Români. Era a românilor, probabil că ceilalţi erau altfel organizaţi şi poate şi mai bine, pentru că, la un moment dat… ei aveau figuri mai proeminente, mai cunoscute. Ăsta era cenaclul bănăţenilor. (…)

Mihai Şora, născut în  1916 la Ianova, Timiş – fragment din interviul realizat de Smaranda Vultur la Băile Herculane  în 2001, Arhiva Grupului de istorie orală și antropologie culturală, coordonat de Smaranda Vultur.

  

Cu familia Şora vă ştiţi din Timişoara ? Păi, cum nu, căci Mihai Şora era coleg de an cu soră-mea. Venea la noi în casă tot timpul. Ne-am cunoscut atuncea şi ne-am revăzut după aceea. A fost la Paris cu soţia lui, când am fost în ’39. Ne plimbam cu el, cu Cioran şi cu Eugen Ionescu prin tot Parisul. Au fost ani frumoşi, dar n-am mai putut nici acolo să ne mai întoarcem, cu războiul ăla. Pe urmă l-am pierdut şi pe fratele meu şi fiecare cu destinul lui a fost.

Fragmente din interviul publicat în Steluţa Crăiniceanu-Imbroane  (născută în 1920 la Timişoara) intervievată de Smaranda Vultur, în 1999, la Bucureşti. – Fragmente din interviul publicat în Dr. Avram Imbroane, Testament Politic, ediția I, Ed. Marineasa, Timisoara, 2003, Prefața de Constantin Jinga, Cuvânt înainte de Mihai Șora, Cronologie de Remus Jurca-Unip, In memoriam de Horia Musta, Ediție îngrijită de Adrian Onică și Roxana Pătrașcu.

În Timişoara ne-am mutat în ’25. Era o parohie vacantă, în Fabric. Acolo era atunci catedrala Timişorii, era singura când ne-am mutat noi, atunci se clădea catedrala din Mehala. În Cetate nu exista, în Iosefin s-a făcut ulterior, deci, după Mehala a venit Iosefinul, iar Catedrala din centru e o operă care a precedat războiul.

Biserica din Fabric îndeplinea aşadar, funcţia de catedrală. Şi v-aţi instalat tot acolo, în Fabric? S-a făcut o casă parohială…. Prima locuinţă a fost însă în Elisabetin, pe strada Ion Vasii. Tata, încă de la Izvin fiind, punând ban lângă ban, a reuşit să cumpere o casă în Timişoara, în vederea unei viitoare aşezări în Timişoara. Deci, am stat acolo. Pe urmă, cum îi era greu, ales fiind la parohia din Fabric, a cumpărat o casă în strada Mătăsarilor, în Vlaşca Mala: când treceţi podul de lângă uzina hidroelectrică de la minibarajul acela, intraţi pe calea Lugojului, Dorobanţilor, … Paralelă cu ea e strada Mătăsarilor, care debuşează în cimitirul din Fabric, unde e înmormântat tata. De la Piatra Traian la fostul Turkische Kaiser, pe urmă merge tramvaiul şi trece un pod. Pe malul drept al Begăi, faci puţin dreapta şi prima stradă paralelă e Mătăsarilor. Acuma e stradă numai cu ţigani, dar atunci era o stradă numai cu notabilităţi, o stradă de mică burghezie. Era o casă construită, ne-am mutat acolo, iar pe urmă s-a construit casa parohială a bisericii, în stânga bisericii, o casă cu etaj pentru cei doi parohi, cu intrări pe o parte şi pe alta.

Mihai Şora, născut în  1916 la Ianova, Timiş – fragment din interviul realizat de Smaranda Vultur la Băile Herculane  în 2001, Arhiva Grupului de istorie orală și antropologie culturală, coordonat de Smaranda Vultur.

[/vc_column_inner][/vc_row_inner]
360
Panorama
Română