);
se numără printre cele mai reprezentative realizări ale Secession-ului timișorean
Casele de raport din piata Plevnei / parcul Ghe. Doja
Casele de raport din piata Plevnei

Piața Plevnei

Datorită numeroaselor simboluri și motive decorative utilizate, casele de raport din Piața Plevnei se numără printre cele mai reprezentative realizări ale Secession-ului timișorean.

Acest perimetru se găsea inițial în afara zidurilor cetăţii Timişoara și a fost utilizat ca depozit de lemne, iar apoi ca piaţă de animale. După demolarea zidurilor cetății și ridicarea interdicției de construire pe arealul fostei esplanade, în această zonă a fost construit un ansamblu de clădiri impresionante, care a transformat acest spațiu într-unul dintre cele mai selecte cartiere din oraş. Clădirile din această zonă au fost construite după anii 1900 și impresionează şi în prezent prin arhitectura tipică stilului Secession.

Palatul Adolf Vértes, situat la nr. 5, este un imobil cu două etaje proiectat de László Székely, arhitectul-șef al Timișoarei în primele decenii ale sec XX. Pe faţada clădirii, sub ferestre, se remarcă două basoreliefuri în care apar tinere femei, una care cântă la vioară şi cealaltă care pictează. Deasupra porţii de acces în clădire poate fi admirat un spectaculos vitraliu. Clădirea are o planimetrie neregulată și se încadrează în caracteristicile stilului Secession. Construcția a fost finalizată în anul 1910.

Un alt edificiu situat în Piaţa Plevnei, cel de la nr. 4, este locuința cunoscută sub denumirea „Casa cu păuni” sau casa Romulus Nicolin, după numele proprietarului. Clădirea a fost construită de arhitectul Martin Gemainhardt, în anul 1904, în stilul Secession. Pe faţada casei apare reprezentarea temei pomului vieţii, aceasta fiind redată în partea centrală a locuinței. Pomul vieții își întinde apoi ramurile simetric la etajul superior, susţinând diverse scene cu subiecte din natură. Totodată pentru marcarea celor trei travei interioare ale volumului, pe fațada principală  sunt utilizați pilaștrii ce au la bază console terminate în volute.

În apropiere de această locuință, la nr. 7, este situată „Casa cu păuni şi bufniţe” sau casa Johann Hartlauer, după numele proprietarului. La această casă identificăm compoziţii de mari dimensiuni, amplasate deasupra ferestrelor de la etaj – celebrii păuni încoronaţi – dar și alte motive zoomorfe (bufnițe, veverițe), decorul fiind îmbogățit cu multiple motive vegetale (floarea-soarelui, vrejuri de plante cu fructe şi flori). Totodată un element arhitectural deosebit de important este cornișa susținută de console dese metalice.

Clădirea de la nr. 2, cunoscută sub denumirea de casa Ing. Emil Szilárd, după numele proprietarului, sau „Casa cu poarta frumoasă”, a fost construită în anii 1904-1905 în stilul Seccession, de către arhitectul László Székely. Cum reiese și din denumirea acesteia, cel mai reprezentativ element al locuinței este poarta de la intrarea în curtea casei, o realizare cu totul remarcabilă. Datorită structurii și frumuseții constructive, poarta este probabil cel mai elegant exemplu de feronerie Secession din Timişoara.

 

Bibliografie:

  1. http://merg.in/timisoara/de-vizitat/monumente/cladirile-somptuoase-din-piata-plevnei-3311.html – site accesat în data de 15 martie 2020.
  2. https://www.pressalert.ro/2014/05/timisoara-uitata-casele-vechi-din-elisabetin-intre-ruine-si-bijuterii/ – site accesat în data de 15 martie 2020.
  3. http://www.timisoara-info.ro/ro/atracii-turistice/cartiere-istorice/iosefin/obiective/171-casa-cu-poarta-frumoasa.html – site accesat în 16 martie 2020.
Video
Casele de raport din piata Plevnei / parcul Ghe. Doja

Pia Brînzeu, Jurnal de familie, manuscris

Stația 4 Casele din piața Plevnei/parcul Gh. Doja

3 mai 1920. Aloysia Cecilia Katharina Gombocz Bayer de
Rogacz, străbunica mea, stă la geam și privește strada principală din Jimbolia. E o ocupație frecventă pentru o casnică. Având slujitori de tot felul – bucătăreasă, femeie la curățenie și la spălat rufe, grădinar și șofer –, nu prea are mult de lucru. Și ce-i mai rămâne atunci de făcut? Să vadă cine trece cu trăsura sau se plimbă pe jos prin oraș, să admire salcâmii înmiresmați și să asculte chiotele copiilor care se joacă afară cu o minge din zdrențe.

Astăzi, însă, speră ca agitația străzii să o ajute să uite de marele ei necaz: fiul, Ludwig, a revenit din Austria cu o nevastă înainte ca Luiza, sora lui, să se fi căsătorit. Dispozițiile erau clare în ceea ce privește ordinea mariajelor: ea întâi și doar pe urmă el. Cum a îndrăznit să nu o asculte? Să fie dragostea de vină? Dar cine se căsătorește din dragoste? Servitorii, de bună seamă. În rest, toată lumea își înfrânează pornirile. Doar nu trăim în junglă…

Luiza are un pretendent serios. Îi trimite bilețele romantice și pare să o iubească. Are tot ce îi trebuie: e baron, e neamț, e catolic. De ce nu îl vrea? Käthe, slujnica, i-a șoptit mamei că Luiza ar fi îndrăgostită. N-a îndrăznit să-i spună de cine, dar a aflat de la Willy, șoferul. Nici mai mult, nici mai puțin, de fiul unui bărbier, un pictor, Ștefan Jäger. De aceea vine mereu și se oferă să îi picteze pe toți membrii familiei. Nu numai pentru bani, cum a crezut ea. Ca să o vadă pe Luiza… Dar pe Luiza, desigur, n-are curajul să o picteze. Îi pune doar chipul în tablourile cu șvabi. Acolo unde vezi, ascunsă în spate, o față blondă și suavă, pare să fie Luiza. Au ajuns de râsul târgului.

Tot Willy i-a spus că profesorul de desen Obendorf a fost cel care a vorbit pe vremuri cu părinții lui Jäger să-l trimită la Budapesta ca să studieze acolo pictura și tot el l-a convins pe contele Szechy să-i dea bani pentru ca la întoarcere să-i mediteze plozii. Pictorul a călătorit mult, nu-i vorbă, prin Austria, Germania și Italia, s-a evidențiat în război, pe frontul din Dalmația, și acum vreo zece ani a pictat un triptic despre sosirea șvabilor în Banat. Și ce-i cu toate astea? Cultură europeană, curaj de oștean, talent de artist? Ce pictor e acela care nu a avut nici o expoziție până acum? Cu siguranță că doar mustața lui răsucită cu șarm reușește să sucească capul tinerelor fete… Iar cele patru mii de coroane primite pentru a pregăti tripticul, ca să cutreiere ținuturile germane de unde au venit șvabii și să înțeleagă ce costume purtau la momentul colonizării, s-au dus de mult. N-are nici un venit stabil pentru a întemeia o familie și, în plus, e foarte bătrân. A trecut de patruzeci de ani… Ce-i de făcut, ce-i de făcut?

360
Panorama

Leave a comment

Română
Română English