Clădirea actuală a Palatului Episcopal a fost edificată de autoritățile austriece în anul 1723, fiind destinată încă de la început scopului de a funcţiona ca palat episcopal, chiar dacă pentru o bună perioadă de timp a adăpostit și alte instituții.
Clădirea actuală a Palatului Episcopal a fost edificată de autoritățile austriece în anul 1723. Deși se pare că a fost destinată încă de la început scopului de a funcţiona ca palat episcopal, edificiul a adăpostit pentru o bună perioadă de timp și alte instituții. În 1780 o parte a clădirii a fost dăruită Episcopiei, iar cealaltă parte Capitlului Catedralei, străvechi oficiu episcopal format din clerici de rang înalt, care îl asistă pe episcop în conducerea episcopiei. În anul 1889, în timpul episcopului Alexander Dessewffy de Csernek et Tarkeő, a avut loc o reparaţie capitală, care a costat 420.000 de florini. Cu această ocazie clădirea a primit înfăţişarea actuală. În 1891, la 16 septembrie, aflat în vizită la Timişoara, împăratul Franz Josef I a fost găzduit în această clădire.
Până în vara anului 1950 la etaj se afla o capelă episcopală cu un altar de lemn, pe care episcopul losif Lonovics de Krivina a primit-o în dar de la cancelarul austriac Klemens von Metternich. În 1950 clădirea a fost confiscată, capela, celelalte încăperi, biblioteca şi arhiva fiind grav afectate sau chiar distruse. Palatul episcopal, a fost redat în 1951, prin hotărâre judecătorească Episcopiei, aceasta fiind însă desființată și redusă la rangul unui protopopiat de către comuniști. În perioada respectivă clădirea a găzduit apartamente repartizate diverselor persoane fidele regimului comunist la etaj, iar la parter au funcționat diverse magazine.
În perioada anilor 1994-1996 clădirea a fost supusă unui amplu proces de restaurare şi renovare, încercându-se readucerea ei, în condiţii cât mai fidele, la stadiul de dinainte de 1950. Odată cu încheierea acestei restaurări, saloanele, birourile administrative, apartamentele membrilor curiei, capela, biblioteca şi arhiva și-au regăsit locul în palatul episcopal. La parter într-o aripă a Palatului, a fost amenajată Colecţia de artă religioasă a Diecezei Romano-Catolice de Timişoara.
Bibliografie:
- Matei Barbu, Timișoara: biserici și temple, Editura ArtPress, Timișoara, 2012.
Palatul Episcopiei Romano-Catolice
„Mă întorc către casă ocolind pe partea Begheiului, pe alei, cu ochii opriți pe castelul roșu al lui Huniade, tivit cu crenele albe, căruia apusul îi aprinde ferestrele adâncite sub arcuri, și-i cercetează turnul colțurat al străjii, peste care rătăcesc amintiri feudale și se apleacă umbre regești: Carol Robert, Ion Corvin, Matiaș.
Timişoara, popas de desfătări şi hodină, teatru al dramelor de coroană, reşedinţă strălucită, adăpost năpăstuit de urgii sângeroase, schimbat în sălaş de murdărie orientală când Islamul îşi chemă, timp de mai bine de o sută de ani, de pe minarete, credincioşii ce înecaseră toate câmpurile Banatului, – Timişoara tuturor amintirilor o întâlneşti dacă ocoleşti încetişor străzile liniştite ce duc de la castelul roşu al lui Huniade prin faţa cazărmilor bănăţene, a caselor vechi de piatră, către ruine, către porţile dărâmate ale cetăţii. Casa unde a găzduit Eugen de Savoia, cel care a smuls din mâna Turcilor Timişoara, încă o poţi vedea. Dar eu nu vreau să ascult poveştile ruinelor astă seară. Bate luna plină pe aleele Begheiului şi terasele şi grădinile pun salbe de lumini pe-ntuneric.” (Cora Irineu, Scrisori bănățene, Editat și tipărit de Cultura Națională, București, 1924, p. 38-39)
