Bulevardul Regele Carol I nr. 23-21
Piata agro-alimentară Iosefin face parte din cartierul omonim din Timişoara, numele său provenind de la cel al împăratului Iosif al II-lea de Habsburg.
Piaţă agroalimentară din Iosefin este considerat primul mall agroalimentar din ţară şi funcționează într-o clădire nouă, de 8.000 de metri pătrați. Însă prima locație a acestei piețe agroalimentare a fost actualul bulevard Regele Carol I
O a doua locație a pieţei agroalimentare din Iosefin a fost pe strada Iancu Văcărescu, unde a fost deschis un drum și o parcare mare realizate prin finanţare de la Uniunea Europeană. Prin această mutare au ieşit la iveală clădirile vechi, de la sfârşit de secol XIX, ale căror faţade au fost lăsate de izbelişte, dar şi implanturile de blocuri comuniste de un gust îndoielnic.
Prima parte a străzii a fost inaugurată în 2012. Aceasta a devenit cunoscută ca prima stradă din România care se spală singură. De-a lungul străzii există câteva zeci de instalaţii de stropire. Puse în funcţiune, acestea spală perfect asfaltul.
Pe locul fostei pieţe, care a fost mutată în moderna hală construită pe aceeaşi stradă, s-au refăcut complet infrastructura (apă, canale, termoficare), iluminatul public şi telecomunicaţiile.
Strada are două sensuri de circulaţie, s-au construit piste pentru biciclişti, s-au refăcut trotuarele şi a fost amenajat spaţiul verde. Pe insula din intersecţia străzii Văcărescu cu bulevardul Carol s-a amenajat o fântână arteziană.
În actuala locație parterul este gândit ca spațiu unde se vând legume și zarzavaturi, apoi un etaj parțial unde se comercializează flori, coroane, ghivece, pește și cereale. La etajul întai se vând produse din carne, lapte și brânză, iar la etajul al doilea sunt amenajate mai multe localuri de alimentație publică, precum și spații de desfacere pentru mărfuri industriale.
În final se are în vedere accesul în Piaţa Iosefin de pe strada Gării, prin curtea fostei fabrici Elba (acum demolată).
Piața poate fi vizitată în cadrul turului Edificare și restaurare – Iosefin și piețele sale, organizat de către cei de la Tur de arhitectură.
Piața agro-alimentară Iosefin
Liana Maria Gomboșiu, Valeria dr. Pintea. Un roman familial, Editura Marineasa, Timișoara, 2013, p. 147 – 148
Programul stabilit de bunica începea din dimineaţa primei zile de după sosirea mea, în ritm alert, ca şi când Valeriei i-ar fi fost teamă că ar fi putut surveni ceva care să ne împiedice de la vreuna din vizite sau plimbări. Se începea cu mersul la piaţa din Iosefin (la „piaţ”, cum spunea Mama Mi), la cumpărături, şi fiecare aveam în acest scop câte un coş de nuiele, cu o toartă arcuită. Acolo, printre tarabe şi precupeţe, bunica era „Pintea neni”, salutată la fiecare pas de câte cineva cunoscut sau de câte o vânzătoare. Eram prezentată fiecărui interlocutor, ca nepoata din Bucureşti, în română, germană sau maghiară, după caz. Celor de „limbă română” le răspundeam câteva cuvinte politicoase, iar celorlalţi le răspundea Mama Mi, cu multe amănunte şi explicaţii. Era un adevărat ritual al cumpărăturilor, erau furnizori preferaţi pentru fiecare produs, se stabileau date la care să fie aduse la piaţă anumite fructe sau legume, se discuta despre ploi sau secetă sau furtuni din zonă care periclitaseră sau favorizaseră anumite culturi. Bunica se interesa despre copiii sau nepoţii lui Frau Eva, Frau Mariechen sau Frau Bams.
Mama Mi cumpăra cantităţi mici, fiindcă atât Buna cât şi ea mâncau frugal şi ea se ducea zilnic la piaţă, dar când eram eu la Timişoara, coşurile se umpleau repede cu lucruri care nu se găseau în mod curent în capitală: sparanghel, agrişe, coacăze, rubarbă, ficat de gâscă. Îmi plăcea la nebunie s-o aud pe Mama Mi numind anumite legume sau fructe după denumirea lor uzitată în Banat: carfiol, caralabă, paradaisă, ribizli. Bunica îmi explica cum nu era lipsit de importanţă să ştii de unde provenea fiecare negustor, căci fiecare sat excela într-un anume articol. De exemplu, varza se lua doar cea „de Izvin”… Faţă de aprozarele murdare din cartierul nostru bucureştean şi piaţa sărăcăcioasă din Domenii (devenită 7 noiembrie), de unde cumpăram în goană şi la întâmplare ce se găsea, forfota, culorile, mirosul de verdeaţă proaspătă şi de fructe, amabilitatea şvăboaicelor cu şorţurile lor mari din piaţa din Iosefin păreau ireale.
