Strada Gheorghe Pop de Băsești
Sinagoga din Iosefin este un lăcaș de cult evreiesc din municipiul Timișoara. A fost construită în stil eclectic istoricist cu elemente maure, în cartierul Iosefin, de unde îi vine și numele.
inagoga din Iosefin este un lăcaș de cult mozaic din municipiul Timișoara, situat pe str. Iuliu Maniu nr. 55. Construită în stil eclectic cu elemente maure după planurile arhitectului Karl Hart, sinagoga a fost inaugurată în anul 1895 de primarul Károly Telbisz pentru credincioșii ritului evreiesc ortodox. În curtea sinagogii funcționau un heder (o grădiniță), o mikve (baie rituală) şi un abator ritual. Școala primară ortodoxă, înființată în anul 1918, s-a mutat 10 ani mai târziu într-un sediu nou în capătul curții. Placa de marmură în interiorul sinagogii comemorează construirea şcolii în 1928, cinstind numele celor care au contribuit: prim-rabinul Bernhard (Bernát) Schück, preşedintele comunității Iacob Rothbart, arhitecții Arnold Merbl şi Iacob (Jakab) Klein şi alții. Templul a devenit din nou funcțional în primăvara anului 2018, clădirea fiind despărțită acum de curtea sinagogii printr-un zid.
În prezent este singura sinagogă funcțională din Timișoara și poate fi vizitată în cadrul turului Edificare și restaurare – Iosefin și piețele sale, organizat de către cei de la Tur de arhitectură.
Sinagoga din Iosefin
Liana Maria Gomboșiu, Valeria dr. Pintea. Un roman familial, Editura Marineasa, Timișoara, 2013, p. 71
Trăind într-un oraş cu vocaţie europeană, aşa cum a fost Timişoara, Valeria s-a integrat cu uşurinţă în mozaicul de neamuri care trăiau într-o bună înţelegere, şi a avut pe lângă prietenele românce, prietene nemţoaice, unguroaice şi evreice de care s-a simţit la fel de legată şi care, la rândul lor, i-au răspuns cu multă afecţiune. Acele femei tinere din primele decenii ale veacului trecut nu s-au mulţumit să fie doar „casnice”, înrobite unui soţ şi copiilor, ci în timpul în care obligaţiile de familie le îngăduia, făceau excursii mici în afara oraşului, jucau tenis, nu lipseau de la ştrandurile de la malul Begăi, în zilele de vară.
Valeria a avut un număr incredibil de prietene apropiate, din cele mai diverse straturi sociale, cu preocupările şi ocupaţiile cele mai diferite. La ea era, probabil, înnăscută arta de a găsi cuvintele potrivite pentru fiecare şi se simţea la fel de în largul ei cu prietene ca Trude Barta, care provenea dintr-o bogată familie de evrei din Galiţia şi care studiase în Anglia, cu Mihaela Bănărescu, din marea familie a Celarienilor din Oltenia, cu amicele din tinereţea ei lugojană, vlăstare ale familiilor Brediceanu, Dobrin, Barbu, Stan, cu Alma CorneaIonescu, compozitoare şi muzeografă, căreia i-a fost confidentă permanentă, cu „Privighetoarea Ardealului”, Veturia Mureşan, divorţată de Triteanu şi recăsătorită Goga, cu Flaviţa Muntean, solistă a Operei, dar şi cu modesta Veronka Neni, care făcea reparaţii simple la lenjerie, cu Frau Eva, şvăboaica ce-i aducea acasă măceşe pentru gem, cu vecinele ei, cu vânzătoarele din magazinele de unde îşi făcea cumpărăturile.
