Splaiul Nicolae Titulescu
Turnul de apă din Iosefin este un monument industrial din Timișoara. El făcea parte din sistemul de alimentare cu apă al Timișoarei de la începutul secolului al XX-lea. În 2008 Primăria Timișoarei a anunțat că intenționează să amenajeze în turn o mică cafenea culturală, un muzeu al cafelei, dedicat timișoreanului Francesco Illy, care a inventat un aparat de produs cafea espresso.
Turnul de apă din Iosefin este un monument industrial din Timişoara, construit pe strada Gheorghe Bariţiu nr. 3 (cod LMI TM-II-m-A-06122 pe lista monumentelor istorice din Timişoara).
El făcea parte din sistemul de alimentare cu apă al Timişoarei de la începutul secolului al XX-lea.
A fost construit între anii 1913–1914, fiind pereche cu cel din cartierul Fabric (finalizat în 1912). Turnurile, cu înălţimea de 52 m, au fost edificate la capetele reţelei de distribuţie a apei şi serveau pentru compensarea consumului maxim din timpul zilei şi pentru menţinerea unei presiuni constante. Ele au fost realizate după un proiect al inginerilor János Lenarduzzi (1865–1916) şi Richárd Sabathiel (28 ianuarie 1875 Budapesta – 14 iunie1942 Budapesta). În incinta lor erau locuinţele angajaţilor şi un post telefonic prin care se comunica cu Uzina de Apă.
Acesta este echipat la nivelul superior cu un rezervor de apă potabilă de 500 mc şi un rezervor de apă industrială (luată direct din Bega) de 250 mc, amplasat la un nivel inferior (absent la turnul de apă din Fabric).
Până în anul 2012 a fost în propietatea Aquatim (societatea care administrează alimentarea cu apă şi canalizarea Timişoarei), după care a fost preluat de primăria oraşului.
Este amplasat lângă canalul Bega, loc potrivit pentru destinaţia sa iniţială, dar departe de centrul oraşului în apropierea sa neexistând alte obiective turistice. Ar putea fi punctul final al unui circuit turistic prin cartierul Iosefin. Se vrea reabilitarea sa și acordarea unei noi destinații.
În 2008 Primăria Municipiului Timişoarei și-a anunţat intenţia de a amenaja în turn o mică cafenea culturală, un muzeu al cafelei, dedicat timişoreanului Francesco Illy (7 octombrie 1892, Timişoara – 1956, Trieste) – inventatorul unui aparat de produs cafea espresso.
Turnul poate fi vizitat în cadrul turului Orașul și apa. Malurile canalului Bega, organizat de către Tur de Arhitectură.
Turnul de apă
Liana Maria Gomboșiu, Valeria dr. Pintea. Un roman familial, Editura Marineasa, Timișoara, 2013, p. 150-151
Lucrul cel mai crâncen l-am trăit într-o dimineaţă de duminică, în timp ce stăteam alungită pe un ponton de la ţărmul Begăi, şi bunica era la umbră, cu un grup de prietene. Visam la Aida şi la Radames, care îşi cântaseră sfârşitul iubirii cu o seară în urmă. Încercam să imaginez şi pentru mine, în viitor, o astfel de dragoste, pentru care să mă sacrific. Oboseala, căldura verii, speranţa într-un amor pustiitor mă toropiseră. Atunci, instigat de Lia, mereu dispusă să pună la cale glume îndoielnice, unchiul meu Valeriu m-a împins în apă. Şi în timp ce în urechi îmi răsuna, ca într-un vis, finalul din Aida şi inima mi se frângea la gândul unei iubiri pentru care aveam să fiu nevoită să mor, am căzut în apa rece a Begăi, am simţit cum coboram până la albia mâloasă, cu ochii deschişi, gura plină de apă, incapabilă să fac vreo mişcare. Dar atunci, o mână puternică m-a prins de mijloc, cineva m-a tras în sus şi mi-am revenit, plutind la suprafaţă şi privind norii albi de vară de deasupra Begăi.
Salvatorul m-a dus până la mal, ceva mai în aval de ponton şi m-a aşezat în iarbă. Bunica şi prietenele ei veneau în fugă spre locul în care eşuasem. „Maestre” am auzit spunându-se, „ce prezenţă de spirit!”, „Maestre, ce noroc că aţi observat momentul în care copila a ajuns în apă!” Vânătă de frig şi de spaimă, cu apa şiroind în lungul cozilor mele subţiri, absolut jalnică în costumul de baie tricotat de mama din lână cenuşie, aspră, de casă şi care, îmbibat de apă, îmi atârna până la genunchi, am mai auzit-o pe bunica îndemnându-mă, plină de încântare: „Mulţumeşte, dragă, Maestrului. Îl recunoşti, nu? E Radames, de aseară!” Apoi, întorcându-se către tenor, şi-a expus cronica spectacolului, completată cu superlative de celelalte doamne.
Dumnezeule, de ce nu mă înecasem! Radamesul de pe plaja din lungul Begăi era bronzat, nu prea înalt, destul de gras şi foarte păros. Purta o tichiuţă şi costum de baie din pânză albă, după moda vremii. Mă salvase, dar nu-mi acordase nicio privire atentă, nu mă întrebase niciun cuvânt după ce mă văzuse pe iarba taluzului. Şi am stat acolo, neluată în seamă de nimeni, cu gândul dureros că totul era o deşertăciune: spectacolele de operă, plaja Begheiului plină de bătrâne tăifăsuind la umbră, unchiul meu iubit, care fusese gata să mă ucidă îndemnat de nesăbuita Lia şi apoi fugiseră amândoi, Radamesul gol care mă salvase, dorinţa mea de a muri cândva din dragoste.
Noroc că zilele senine de vară au făcut să uit repede revolta mea trecătoare de la malul apei, l-am iertat pe unchiul meu Valeriu şi nu m-am mai gândit la Radamesul de pe plajă.
