);
A avut un rol important în procesul de dezvoltare igienico-sanitară a cartierului Elisabetin
Banat Sanatorium (Dr. Diel)
Banat Sanatorium (Dr. Diel)

Str. Alexandru Odobescu nr. 3

Sanatoriul Bănățean a aparținut doctorului Ludwig Diel și a avut un rol important în procesul de dezvoltare igienico-sanitară a cartierului Elisabetin.

Dr. Ludwig Diel opened, at the end of the 1920s, along with Dr. Josephi and Dr. Miletics, the Banat Sanatorium on the current Alexandru Odobescu Street. In the 1940s, the sanatorium was purchased from the three doctors by the German Ethnic Group. At the end of World War II, the building was nationalized. Currently, the building is transformed and incorporated into the maternity and gynecology hospital.

The building has a semi-basement, ground floor, and first-floor, and is in the eclectic style with neo-baroque influences. These influences can be easily observed in the frames of the gaps and the shape of the ventilation openings of the bridge. The first floor has a symmetrical composition on all three main facades, and the ground floor is quasi-symmetrical, due to the need to transform certain window openings into building entrance openings. It is a heavily decorated building.

 

Bibliography::

Josef Geml, The old Timișoara in the last half of the century 1870-1920, Cosmopolitan Art Publishing House, Timișoara, 2016.

Video
Banat Sanatorium (Dr. Diel)

Pia Brînzeu, Jurnal de familie, manuscris

Stația 9 Sanatoriul Bănățean (dr. L. Diel) / casa Rudolf Menczer, str. Al. Odobescu

 

25 iunie 1924. Bunica Netti e în baie. Se pregătește pentru o vizită la familia doctorului Arnold Josephi, prietenul bunicului, și nu își găsește rujul potrivit. Are o rochiță nouă, model charleston, cusută la doamna Wilma Traxel, una dintre croitoresele protipendadei. Ar fi o catastrofă ca nuanța rujului să fie diferită de cea a rochiei: o mătase de culoarea vișinei putrede nu acceptă o altă culoare de ruj. Dar o catastrofă și mai mare ar fi să întârzie. Nici o doamnă adevărată nu-și lasă gazdele să aștepte.

Și extravaganta doamnă Joli Josephi este agitată. Fierul cu care își ondulează părul blond e prea cald. Nu vrea să se ardă, dar nici să își întâmpine oaspeții cu părul nearanjat. Degeaba este frapantă în rochia de dantelă aurie dacă nu este și coafura impecabilă. Și-ar indispune soțul, întotdeauna mândru de înfățișările ei deosebite, și ar certa-o negreșit pentru că așa ceva chiar nu se cuvine.

Locuința doctorului Josephi, un sas căsătorit cu o unguroaică din nobilimea transilvană și venit de câțiva ani în Timișoara, este elegantă. De pe balcon se vede lumea de pe Corso, iar în living sunt covoare țesute după modelul celor din Biserica Neagră.

− N-o să credeți, îi spune doamna Josephi bunicii, dar am găsit două țesătoare îndemânatice, pe care le-am convins să vină să stea la noi. Sunt foarte pricepute și știu să reproducă desenele mele. Am fost atât de impresionată de covoarele persane din biserica brașoveană încât am hotărât să le mut la mine în locuință. Nu înainte însă de a petrece câteva ore desenându-le modelul.

− Ce idee bună!  o laudă bunica, gândindu-se  că ar fi bine să o imite și ea. Pe lângă baluri, concerte și recepții, pe lângă vișinata și murăturile pentru iarnă, ar mai avea ceva timp să se ocupe și de covoare.

− Cele două țesătoare nu sunt singurele noastre angajate: mai avem o bonă, o bucătăreasă, o femeie pentru curățenie și un șofer. În total sunt șase. Mă simt ca șefa unei mici întreprinderi.

− La noi mai lucrează și un grădinar, anunță bunica, fericită că poate supralicita. După cum se vede, și noi avem mica noastră întreprindere.

− Ce-ar fi, meine Damen, să ne gândim atunci la o întreprindere adevărată? Suntem doi medici cunoscuți în oraș și, dacă reușim să îl cooptăm și pe doctorul Miletics, am putea deschide un sanatoriu. Atunci voi, doamnelor, puteți să vă ocupați de covoarele albe din saloanele pacienților, de meniurile, curățenia și ordinea din spital.

Așa s-a născut unul din cele mai cunoscute spitale din Timișoara, înființat la începutul secolului trecut sub numele de „Sanatoriul Bănățean”. Deși mai există și astăzi pe strada Odobescu din Timișoara, spitalul și-a schimbat demult proprietarii, dar prietenia dintre cele două familii s-a menținut neștirbită de-a lungul deceniilor. Astăzi a ajuns deja la a cincea generație.

360
Panorama

Leave a comment

English