Custom Excerpt
Reformed Church on Timotei Cipariu Street

The Reformed Church,, aflată la colțul dintre strada Timotei Cipariu și b-dul 16 Decembrie 1989, este astăzi una din cele mai frumoase și monumentale clădiri ale cartierului Elisabetin.

Proiectul bisericii a fost realizat de arhitecții Károly Nagy jr. și László Jánosházy din Budapesta, arhitecți și profesori ai Politehnicii din Budapesta, iar execuția i-a fost încredințată constructorului timișorean Karl Hart, sub îndrumarea pastorului Mihály Szabolcska. Lucrările de fundație și de zidărie au fost demarate pe 1 august 1901. Edificiul a fost inaugurat festiv în 19 octombrie 1902, fiind o clădire cu două etaje și deservind comunitatea religioasă reformată. Sala de rugăciuni are 250 de metri pătraţi, cu 312 locuri în bănci pentru enoriași şi alte 47 de scaune la nivelul superior, pentru cantor și coriști. Împreună cu locurile în picioare, în biserică încăpeau aproximativ 500 de persoane. Orga a fost realizată în atelierul lui Leopold Wegenstein, iar amvonul din stejar masiv, stranele și mobilierul sunt produsul atelierului lui Jakab Fischer din Timişoara. Clădirea, conform proiectului inițial, cuprindea sala de rugăciune, oficiul parohial, locuința pastorului și cea a capelanului, precum și locuințele particulare și spațiile comerciale ce urmau să asigure un venit decent și permanent congregației. Începând cu anul 1996, în turnul clădirii există două clopote: unul mai mic, de 120 de kilograme și unul mare, de 150 de kilograme.

În fața acestei clădiri s-au adunat enoriașii parohiei, în data de 15 decembrie 1989, pentru a se opune evacuării pastorului László Tőkés, iar o zi mai târziu, în 16 decembrie, din acest loc s-a pornit Revoluția de la Timișoara, care a dus în cele din urmă la înlăturarea dictaturii comuniste din România.

On the left wall of the entrance to the building, on Timotei Cipariu Street, were placed two marble slabs that evoke, in the four traditional languages in Banat (Romanian and Serbian / Hungarian and German), the event of December 1989: “From here started the Revolution / which abolished the dictatorship / 15.XII.1989 ”. On the right side of the entrance, there is a commemorative plaque dedicated to the pastor and poet Mihály Szabolcska.

Arhitectural, clădirea este realizată în stilul anilor 1900, stil eclectic with neo-Gothic. Volumetria acesteia se raportează foarte bine la cele două intersecții învecinate, punctându-le prin două turnuri (atitudine caracteristică a orașului Timișoara), diferite ca amploare și înălțime. Fațadele clădirii sunt împărțite în cinci registre inegale, corespunzătoare fiecărui nivel. Registrul I, corespunzător demisolului, este simplu și fără decorație. Registrul II, corespunzător parterului înalt, se diferențiază printr-o tratare ce imită un parament. Următoarele două registre (etaj I și etaj II) prezintă cele mai multe elemente decorative: apareiaj cărămidă aparentă, marcarea ancadramentelor de la ferestre, arce ogivale, brâuri orizontale și cornișa ritmată de console simple. Registrul V este corespunzător acoperișului cu frontoane din zona turnurilor.



  1. Deselega Gyula, Ghidul Timișoarei, Fundația Diaspora, Timișoara, 2011, pp. 167-168.
  2. János Szekernyés, Semne evocatoare ale maghiarimii în Banat, Timișoara, 2013, pp. 593-599.
  3. Josef Geml, Vechea Timișoară în ultima jumătate de secol 1870-1920, Cosmopolitan Art Publishing House, Timișoara, 2016, pp. 117.
  4. Opriș Mihai, Botescu Mihai, Mihai, Arhitectura istorică din Timișoara, Tipar S.C. Tempus S.R.L, Timișoara, 2014, ISBN 978-973-1958-28-6.
  5. – site accessed on March 15, 2020
Reformed Church on Timotei Cipariu Street

Pia Brînzeu, Family Journal, Manuscript

 Stop 2: The Reformed Church on Timotei Cipariu Street


December 16, 1989. It’s Saturday morning. I am called to a department meeting to welcome the American lecturer who has arrived in Timișoara unexpectedly. I’m grumbling to myself, wondering why she had to come just now, right before the holidays, and not at the beginning of October, as it would have been normal. I pass by Tökes’ house, where there is a handful of people and twice as many police. “Someone must have stolen something again”, I tell myself, still sulking.

I am invited to dinner in the evening. A friend and her husband have offered to pick me up. I stand waiting for half an hour in front of the house. No sign of them. “It seems like everything is going wrong for me today,” I remark, grumpy and looking at the two young men who are also waiting, leaning on a Dacia, in front of my gate. They wear new leather jackets and good sneakers, and are smoking Kent cigarettes. What are these two doing right outside my house? A quarter of an hour later, my friend comes running, confused.

“They wouldn’t let us pass in the car”, she says, “because they claim there is a riot on your street, but I don’t see anything. They also mentioned an overturned bus, have you seen anything?”

“I don’t know anything, it’s peace and quiet”, I reply and we both run to the car.

We come back around midnight. Somebody stops us at the corner, warning us not to go on our street because five young men, all wearing new leather jackets and good sneakers, are smashing with iron crowbars the windscreens of the cars driving by. I recognize the two with whom I had exchanged inquiring glances a few hours earlier. My parents stay hidden behind the blinds and are watching the brutal show in the street in despair, thinking I had taken my car and I would become the victim of these rioters. They’re happy to see me back safe. The show goes on until after 2 am. Then the young men walk towards the bookshop on the corner, they break the window, and start burning the books. “Where books are burning, people will also be dying”, my mother mutters scared, thinking about the Second World War. Then the windows of the shops lined up along the tramline are smashed. Soon they will overturn a bus that has come out of nowhere, driving empty, at random, in the middle of the night.

Because of the racket, we only go to sleep at dawn. It’s been an agitated and unexplainable night. Who were the five young men? They were not hooligans, they were too well dressed. Why were they breaking the windscreens of cars just driving by? Why didn’t the police intervene, dozens of whom were there, in the neighbourhood, in the morning, yet not one showed up now?

“Ever since they elected a Polish Pope, things tend to happen differently than you would expect”, my father chimes in wisely.

In the morning I go with my son to see what’s going on. Each broken window is replaced with one of the right size. Did they have them all ready? Right on a Sunday morning?

Later, looking back on all these memories and with the wisdom of hindsight, I would understand. The mystery of such a moment can be compared to a palimpsest. Beyond the immediately visible, there are other things which history would reveal only later on. Scraping off the writing, you unveil a show which can only be understood partially when it is happening. You only have one part of the prism available, only one facet of the truth, and the inevitable perplexities can be solved only when you are allowed to piece things together. All you can do is accept the fact that the unknown and the invisible always surround you in life, overwhelming you especially when the big history is written. And the big history, I believe, is always written by somebody, not improvised, it is always directed and not spontaneous, even if unpredicted elements may often appear. But what is individual destiny then? A role you take on in a world where you are not the only director, but you also depend on those who overturn history, together, maybe, with those from the world beyond? And how can you possibly know beforehand whether the space of history, opened by others for you will take you to an altar or a scaffold?


Leave a comment