Spectacole de teatru cu tehnologii de ultimă generație prin proiectul de cultură digitală Patrimoniul sub reflectoare

Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Spectacole de teatru cu tehnologii de ultimă generație prin proiectul de cultură digitală Patrimoniul sub reflectoare

September 16

Programul „Spotlight Heritage Timișoara/Patrimoniul sub reflectoare Timișoara” revine cu o nouă incursiune într-un cartier istoric. De această dată, povestea s-a mutat în Elisabetin, unde au fost atât de multe lucruri de (re)văzut și (re)descoperit. Tehnologia a avut din nou, un rol foarte important. 

Atmosfera orașului de altădată a fost descoperită de un public numeros, printr-un spectacol de teatru, cu utilizarea tehnologiei digitale și elemente de realitate augmentată, care a adus în scenă detalii mai puțin cunoscute despre poveștile și clădirile patrimoniului timișorean. 

Al doilea spectacol dintre cele trei evenimente care explorează, cartier cu cartier, memoria și poveștile locuitorilor de ieri și de azi ai Timișoarei, dorind să pună în evidență patrimoniul cultural al orașului, a avut loc joi, 15 septembrie, în The Roman-Catholic Church of the Sacred Heart of Jesus din Piața Nicolae Bălcescu, unul dintre simbolurile cartierului Elisabetin, care reprezintă o mărturie pentru multiculturalitatea din orașul Timișoara.

Evenimentul a fost realizat de Universitatea Politehnica Timișoara and The National Museum Of Banat, împreună cu Teatrul studențesc Thespis and Asociația Diogene și face parte din seria de evenimente dedicate programului cultural Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, desfășurate în cadrul proiectului Patrimoniul sub reflectoare / Spotlight Heritage Timișoara, proiect co-finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte

Următorul spectacol va avea loc în data de 04 octombrie 2022, în cartierul Cetate.

Un spectacol despre familie, emoții, senzații și amintiri –  o reimprimare a arborelui genealogic al familiei Brînzeu și poveștile unui cartier de legendă 

Cartierul Elisabetin a fost destăinuit prin prisma vocilor pluriculturale, emoției și a familiei de odinioară, într-o călătorie atipică prin amintirile familiei Brînzeu. 

 Regia spectacolului a fost inspirată din expoziția „Patrimoniul sub reflectoare. Cartierul Elisabetin și Netti dr. Diel – O lume într-un cufăr”, organizată în cadrul proiectului, în anul 2020, de The National Museum Of Banat and Universitatea Politehnica Timișoara, care are la bază manuscrisul ”Jurnal de familie” al prof. dr. Pia Brînzeu. Acest spectacol a adus sub reflector poveștile și atmosfera din cartierul Elisabetin, redate prin prisma lumii lui Netti dr. Diel, ale cărei amintiri extrase din fragmentele manuscrisului au contribuit la ilustrarea atmosferei din viața cotidiană a cartierului de altădată. 

Istoria de odinioară explorată cu ajutorul tehnologiei de azi 

 Aspectul inedit a fost oferit de utilizarea tehnologiei digitale și a elementelor de realitate augmentată, elemente realizate de studenții din echipa proiectului ”Spotlight Heritage Timișoara” de la Universitatea Politehnica Timișoara.

În distribuția spectacolului Cartierul Elisabetin, sub reflector!, adaptarea dramatică și regia au fost realizate de către Mădălina Ghițescu-Petre, actriță la Teatrul Merlin și regizor asociat la Teatrul studențesc Thespis, producția teatrală: Ionel Mărginean, șef lucrări Facultatea de Construcții, Universitatea Politehnica Timișoara, asistență regie și scenografie: Maria Dombrov, responsabil artistic în proiectele Asociației Culturale Diogene, actorii: Eliza Cheșa, Maria Dombrov, Alexandru Cătălin Timiș, Alexandru Crașovan, Salahhe, Ionel Mărginean.

 Conceptul și dezvoltarea tehnico-artistică au fost valorificate de către dr. Diana Andone, director Centrul de e-Learning, Universitatea Politehnica Timișoara și Marius Cornea, muzeograf, The National Museum Of Banat

Crearea de experiențe de realitate augmentată/virtuală și proiecție au fost realizate de către ing. Marius Tătaru, ing. Silviu Berzescu, studenți Master Tehnologii Multimedia, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale și Rafael Leucuța, Universitatea Politehnica Timișoara.

Orașul – un capitol în viața noastră

Pentru o interacțiune în plus cu spectatorii care așteptau cu interes spectacolul, echipa Spotlitght Heritage i-a invitat la un joc, unde aceștia au „călătorit” în atmosfera Timișoarei vechi pentru a recunoaște elemente vizuale din trecutul orașului.

Participanții au aflat cu această ocazie, cum arătau locurile odinioară, locuri unde ei își trăiesc povestea personală în prezent, contribuind astfel cu propriile povești, la crearea unor straturi multiple de memorii personale și date din istoria cartierelor și comunităților. Câteva sute de persoane și-au exprimat interesul pentru verificarea cunoștințelor despre patrimoniul cultural al orașului lor, primind la finalul jocului, premii ce le vor aminti de proiect și de această experiență.

Implicare în comunitate și experiențe îmbunătățite de tehnologie în cartierele Timișoarei

Acest eveniment a reprezentat dorința echipei de implementare, de a inova modul în care istoria și patrimoniul construit al unui oraș sunt prezentate publicului larg, într-o manieră artistică, dinamică, astfel încât să faciliteze conștientizarea și educația culturală, în special a tinerelor generații.

Prin acest spectacol, Universitatea Politehnica Timișoara , în parteneriat cuThe National Museum Of Banat and Teatrul studențesc Thespis, au promovat și valorificat patrimoniul cultural, material, al Timișoarei prin augmentarea artistică și digitală a poveștilor și clădirilor istorice din cartierul Elisabetin, punând în valoare multiculturalitatea, diversitatea etniilor, a stilurilor arhitecturale și a parcursurilor istorice, oferind povești care merită a fi perpetuate și valorificate artistic.

Spectacolul de teatru înregistrat într-o experiență multimedia cu AR poate fi vizionat aici (în lucru).

Details

Date:
September 16
Event Categories:
,
Event Tags:
, , , ,

Organizers

Teatrul studențesc Thespis
Spotlight Heritage Timisoara
The National Museum Of Banat
Universitatea Politehnica Timișoara

Venue

Piața Bălcescu, cartier Elisabetin
Piața Nicolae Bălcescu din Timișoara
Timișoara, Timis 300566 România
+ Google Map

Leave a comment

English